Recent am întâlnit un student din Brazilia care a venit în SUA pentru o bucată de vreme să studieze cultura americană, în particular „the culture war.” În 1991 sociologistul J. D. Hunter publica Culture Wars: The Struggle to Define America (Războaie culturale: Lupta pentru definirea Americii), în care descria polarizarea crescândă a societății americane în jurul a două seturi de valori în conflict: pe de o parte cea tradițională, conservativă, pe de alta, cea progresivă, liberală.

În doar peste zece ani de la publicarea acestei cărți majoritatea păstorilor din America sunt convinși că acest război este pierdut de către creștini. Cel puțin, așa rezultă dintr-un sondaj de opinie făcut în septembrie anul trecut de către LifeWay Research care arată că aproape 60% dintre păstorii americani sunt de această părere. Între păstorii evanghelici statistica este de 79%.

(Source: LifeWay Research: Pastors Believe Religious Libery on Decline in US)

Dacă aș vrea să descriu sentimentul unui segment semnificativ de credincioși în această privință nu cred că aș putea să o fac mai bine decât Albert Mohler într-un recent discurs ținut la Seminarul Teologic Reformat, de aceea redau aici un paragraf destul de extins, pe care îl traduc pe românește:

Considerați situația precară a Creștinismului. Asistăm la sfârșitul lipsit de glorie a unei civilizații care își are originea în credința creștină. Urmărim secularizarea rapidă a societății noastre. În Orientul Mijlociu creștinismul dispare. Comunități creștine istorice în Irak, Siria, Egipt și în alte părți sunt decimate și distruse – împrăștiate de violență și amenințări cu genocid.

În Europa, matca istorică a culturii și misiunii creștine, Uniunea Europeană este atât de jenată de moștenirea ei creștină încât a refuzat să recunoască acest adevăr când și-a definit caracterul. Creștinismul dispare sau este în declin sub persecuția discriminatorie agresivă a islamismului, unde acesta este majoritar, și sub dominarea secularizării. Clădiri ale bisericilor în Marea Britanie, Canada și în alte părți sunt în mod curent transformate în cluburi de noapte, baruri, sau chiar moschee. Elitele europene sunt atât de îndepărtate de creștinismul viu încât practic nu au nici o memorie a acestuia, iar în America elitele se grăbesc să europenizeze viața națională și intelectuală a națiunii noastre.

Creștinismul în expresia lui culturală dispare tot atât de repede ca roua dimineții, dând bisericii oportunitatea și provocarea să clarifice din nou diferența radicală între Evanghelia lui Isus Cristos și înțelepciunea lumii. Dar odată cu dispariția creștinismului nominal vine o revoluție morală, cu un regim moral nou și sinistru. Convingerile morale cele mai fundamentale are civilizației vestice sunt respinse în favoarea impulsurilor erotice. Libertatea erotică acum amenință chiar și libertatea religioasă, în marile controverse ale erei noastre. Amenințările libertății religioase sunt reale și prezente.

Suntem de asemenea față în față cu generația anului 2000 („millenial generation” = generația celor născuți approx. între 1982-2000), cea mai numeroasă generație în istoria Americii. După cum susține Christian Smith și asociații lui, sistemul de credință adoptat de majoritatea acestei generații poate fi descris ca „deism moralist terapeutic,” care nu este conectat cu creștinismul nici măcar pe departe. De unde au învățat ei acest sistem de credință? De la părinții lor și de la bisericile lor.

Secularizarea totală a culturii academice și intelectuale a Americii ester un proiect virtual complet, iar „săptămâna sexului” la Universitatea Yale face reclamă respingerii moralității creștine în favoarea noilor revoluționari.

Ceea ce a numit Peter Berger „contaminare cognitivă” domnește acum în mii de biserici iar liberalismul teologic a creat un sistem de biserici și seminarii teologice goale sau în curs de golire. Cei ce continuă să susțină creștinismul istoric pierd capital social în urma simplului fapt că deschid gura, iar prețul pe care va trebui să-l plătim pentru că ne identificăm cu bisericile noastre va fi în continuă creștere.

Strategia acomodării adoptată de liberalism a eșuat din start; strategia fundamentalistă a retragerii de asemenea a eșuat. Creștinii evanghelici au puține strategii la dispoziție acum, când îi așteaptă soarta despre care ne atenționa Carl F. H. Henry cu o generație în urmă – soarta de a deveni o sectă în deșert, fără mai multă semnificație decât secta eseniană de demult.

Se poate vedea că Mohler prezintă două cauze care au adus creștinismul la condiția prezentă: secularizarea (care pare să evolueze până la persecuție) și persecuția cu precădere din partea islamului, acolo unde acesta este dominant.

De asemenea, citatul menționează două tipuri de răspunsuri din partea creștinilor care au eșuat: liberalismul – reinterpretarea credinței prin prisma modernității – a dus la golirea bisericilor și a școlilor de teologie, iar fundamentalismul – promovând retragerea în comunități închise care caută să se păstreze credința pură a dus la pierderea relevanței și diminuare numerică, rezultând în sectarism minoritar (vedeți, am evitat cuvântul „ghetoizare” 🙂 ). „Creștinii au puține strategii la dispoziție acum” concluzionează Mohler.

De unde și câteva întrebări:

1) Divizarea fundamentalism-liberalism s-a exacerbat de prin anii 1920 (vezi referințele mele tangențiale în postările anterioare despre prezbiterieni și baptiști). Acum, după aproape 100 de ani, continuă această tipologie să fie tipologia cea mai adecvată pentru a interpreta harta creștinismului contemporan?

2) Mohler consideră că sistemul de credință al generației anului 2000 („deism moralist terapeutic” – distant de creștinism) a fost învățat de copii noștri în biserică. Să fie aceasta adevărat? Cum și de ce?

3) Mohler afirmă că evanghelicii au puține strategii acum pentru a răspunde situației prezente, fără a menționa vreuna. Ce strategii putem formula și cum putem răspunde situației prezente a creștinismului în contextul în care ne găsim?

Advertisements