Am tradus capitolul trei, despre Providență, din Baptist Beliefs al lui Mullins și am adăugat-o la textul care poate fi descărcat în partea dreaptă a acestei pagini. Pentru a putea accesa capitolul direct, îl postez aici: Cap. 3: Providenta (doar acest capitol).
De obicei creația și providența în teologie sunt tratate împreună. Este remarcabil că titlul acestei secțiuni este simplu ”Providența.” Totuși, ultimul paragraf face câteva afirmații generale despre creație. M-am întrebat săptămâna aceasta de ce Mullins structurează Mărturisirea în felul în care o face, și mi-a venit ideea să compar textul lui cu mărturisirea de credință a seminarului din Louisville din timpul lui, numită Abstract of Principles (Abstract sau sumar de principii, probabil o mai bună traducere ar fi „Principii esențiale”).
De fapt, Abstract of Principles este prima mărturisire de credință cu totul specifică denominației Southern Baptist, creată ca mărturisire de credință pentru seminarul din Louisville și ulterior pentru celelalte seminare denominaționale. Să mă scuze colegii mei din Southern Baptist, dar la Fuller nu ne-a învățat despre așa ceva
. Oricum, pentru un document scris la 1859 (să competiționeze cu Originea Speciilor a lui Darwin publicată același an
), este un document solid, inclusiv și evanghelic. Merită atenție într-un post separat.
Câteva afirmații despre Providență făcute de Mullins:
- Dumnezeu este prezent în orice loc în creație. El în, prin, și deasupra creației.
- Unele lucruri care se petrec în creație sunt doar permise de Dumnezeu, nu inițiate de Dumnezeu. Dumnezeu nu este autorul păcatului.
- Dumnezeu a dat oamenilor libertatea de a alege și nu forțează voința umană.Harul lui Dumnezeu lucrează prin agenți personali și prin persuasiune, nu prin forțare a voinței.
- „Harul irezistibil” (ca în punctul patru din cele cinci principii ale calvinismului) nu forțează voința umană, ci convinge, „oricât de misterios și măreț poate fi în modul în care lucrează în inimile noastre.”
- În sfârșit, despre creație în general Mullins afirmă că Biblia nu ne dă detalii despre cum a făcut Dumnezeu lumea, vârsta pământului și alte întrebări asemănătoare. Acestea sunt aspecte la care Biblia nu dă un răspuns deplin – explorarea lor este treaba științei, care poate va putea sau nu da răspunsuri la astfel de întrebări.
În principiu, Mullins a bătut o cărare de mijloc între calvinism și arminianism, iar în problema creației, dacă am folosi termeni contemporani, probabil ar fi înclinat către un fel de evoluționism teist. După Mullins, deși Scriptura nu răspunde întrebărilor noastre științifice, totuși există lucruri cu privire la origini în care Biblia este foarte clară, și anume că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, că omul a păcătuit, obiectivul primar providenței divine fiind răscumpărarea omului. Dacă vrem să înțelegem providența lui Dumnezeu în creație trebuie să studiem ce a făcut Dumnezeu pentru răscumpărarea ei.