[Nu cred că se pot pune clipuri video de pe vimeo pe wordpress, deci pun link-ul…. Ba se poate. Thanks, Alin]

În special, considerați minutele de la 29 încolo și mai ales 37.

Mulțumesc frumos fratelui Albert Mohler că după câțiva ani de controversă, începe să vadă lumina (ca într-o oglindă, în chip întunecos, deocamdată), și să-mi susțină poziția (nu și atitudinea). Cum că semantic vorbind, în arabă folosind Allah pentru Dumnezeu nu este adevărata problemă.

Nu că s-a pocăit de tot, dar cine știe, dacă mai așteptăm trei ani… harul Domnului este mare! :). (Pentru cei cu simțul umorului în curs de maturizare, aceasta este o glumă, OK?)

Îmi place cum esența problemei este driblată rapid.

Problema nu a început cu traducerea Bibliei în arabă. Dacă așa se vorbea în arabă înainte de islam, ce era să folosească traducătorul? Și dacă în arabă trebuie să preluăm numele lui Dumnezeu din ebraică, de ce nu trebuie și în română, și în ungurească? Și astfel, devenim cu toții iehoviști :). Ca să nu mai vorbim că a greșit și Ioan, că trebuia să zică în Evanghelie „La început a fost Cuvântul… și cuvântul era Iahve…” Sigur, creștinii de dinainte de islam sunt de vină, pentru că nu au anticipat că Albert & comp o să fie debusolați de terminologie în zilele noastre.

Destul de rău că discuția despre bărbatul care are mai multe soții și se încreștinează nu s-a purtat și din perspectiva soției a doua, a treia, și a patra, condamnate la celibat, să zicem la 16 ani, că atunci au fost forțate să se mărite în cultura islamică. Și să se poarte și cu niște perspective feminine asupra subiectului, ca să nu dicteze bărbații înainte de a asculta măcar :). Oh, am uitat, femeile trebuie să tacă în astfel de contexte.

Advertisements