Libertatea conștiinței, piatră de temelie a principiului libertății religioase, face parte din însăși fibra baptismului, așa cum a fost exprimat în timpuri moderne (1905) de E. Y. Mullins prin ceea ce el a numit „principul competenței sufletului” sau chiar dintru începuturi de Thomas Helwys (c.1575- c.1617) pe când încerca să-l convingă pe regele James I al Angliei că măria sa nu are nici o autoritate asupra conștiinței supușilor. Fapt pentru care i-au și putrezit oasele pe undeva prin închisoare. De atunci, cam oriunde s-au extins baptiștii, au trecut printr-o fază de persecuție religioasă, tipic promovată de biserica oficială care era una cu statul. Așa au stat lucrurile și în Romania.

RushbrookeUnul din cei mai ardenți apărători ai libertății religioase, care a luptat mult pentru aceasta în Europa, și în particular în Romania, a fost Dr. James Henry Rushbrooke (1870-1947), susținător al Alianței Mondiale Baptiste încă de la primul ei congres în 1905 și mai târziu lider al acesteia. După Primul Război Mondial Alianța a avut nevoie de informații corecte despre situația baptiștilor în Europa și a încredințat responsabilitatea adunării acestor informații lui Rushbrooke din partea Angliei și Dr. C.A. Brooks din partea Bordului de Misiune al Convenției Baptiste de Sud din SUA. Rushbrooke era bine calificat pentru această misiune. În 1915, la dispoziția Uniunii Baptiste din Marea Britanie și Irlanda, a publicat ceea ce este probabil prima istorie a baptiștilor de pe continentul european. Aceasta este o carte editată, fiecare secțiune fiind scrisă de un slujitor eclesial din zona despre care a scris. O excepție a fost făcută cu privire la Ungaria (implicit Transilvania), întrucât de pe la 1900 baptiștii maghiari și germani se divizaseră și cineva autohton nu ar fi putut scrie o istorie obiectivă. Divizarea a fost rezolvată pe la 1908 cu arbitrajul Alianței Mondiale. În 1908, în urma împăcării, s-a format o singură Uniune Baptistă în Ungaria, iar Dr. Rushbrooke a prezidat la actul oficial de inaugurare acesteia.

NOTĂ: Cartea lui Rushbrooke poate fi citită sau descărcată în format pdf de pe internet. Informații despre baptiștii români din România veche sunt în capitolul despre baptiștii din Balcani și despre cei din Transilvania în capitolul despre Ungaria.

Îmi amintesc foarte vag din copilărie cum părinții povesteau între ei cu reverență despre intervențiile lui Rushbrooke la guvernul României pentru libertatea baptiștilor. Interpretarea populară era că Rushbrooke ar fi cerut guvernului fie să lase baptiștii liberi, fie să-i lase să emigreze în vest (SUA), că vestul îi vrea. Nu cred că povestea despre emigrare se poate valida, însă câteva lucruri despre intervențiile lui Rushbrooke în Romania și străinătate sunt demne de semnalat. Se pare că tot felul de arhive conțin o cantitate substanțială de informație pe această temă (în special după 1939) pe care baptiștii români trebuie să o caute și să o facă publică, de dragul istoriei. Câteva exemple:

1920 – Rushbrooke și Brooks au cerut o întâlnire cu președintele Consiliului de Miniștri în București, din cauza închiderii unor biserici baptiste, dar acesta era plecat din oraș. Drept care, au depus o scrisoare de protest la persecuție, la președinție.

1921 – În urma închiderii bisericilor baptiste și interzicere a Uniunii Baptiste Rushbrooke a intervenit la Primul Ministru (Octavian Goga) pentru anularea Ordonanței 15.831 (Apr. 1921) dată de Ministerul Cultelor – promisiunea ministrului de anulare a ordonanței n-a fost niciodată respectată. În Decembrie Rushbrooke s-a întors în România pentru diferite audiențe la guvern pe aceeași temă (Vezi Istoria Baptiștilor de Popovici privind participarea lui Goga la sinodul ortodox din martie în care se pare că a fost compusă această ordonanță).

1923 – Odată cu noua lege a cultelor libertatea baptiștilor moștenită din Ungaria (1905) înainte de Unire a fost pierdută (până aici cultele care proveneau din diferite provincii funcționau după legile moștenite local de dinainte de unire). Baptiștii au fost acuzați că sunt propagandiști plătiți de unguri, sau bolșevici, sau anti-rege, anti-naționaliști, etc.. După raportul persecuției făcut de Adorian la Congresul de la Stockholm în același an, Rushbrooke a cerut congresului să enunțe o rezoluție de protest care a fost înaintată guvernului României.

Nu menționez alte detalii, dar menționez că Rushbrooke a mai intervenit în persoană la guvernul României pentru libertatea baptiștilor în 1925, 1927, 1928 (februarie și noiembrie), 1935, 1937, 1938 și 1940. De menționat și unele acțiuni externe:

1939 – Decizia 26,208 a Ministrului Cultelor (arhiepiscopul ortodox Colan) ordona că o biserică poate rămâne deschisă numai dacă putea prezenta numele a o sută de capete de familie (nu de persoane – mai târziu numărul a fost redus la cincizeci) ca membrii ai acelei biserici. Cum baptiștii aveau biserici mici, din 1602 biserici numai 14 mai puteau funcționa! Rushbrooke a trimis o petiție regelui care practic nu s-a opus Bisericii Ortodoxe. Cum să o facă? Pe lângă Ministrul Cultelor care era ortodox, Primul Ministru era Patriarhul ortodox.

Decizia din 1939 venea după ce Biserica Ortodoxă prin delegații ei la World Christian Conference din 1937 la Oxford semnase un raport (împreună cu toți participanții) să nu persecute minoritățile religioase din țara lor. Văzând situația, Rushbrooke a cerut suport pentru baptiștii români la Arhiepiscopul de Canterbury. Când acesta s-a îmbolnăvit a apelat la arhiepiscopul de York și apoi la episcopul de Chichester. Rezultatul? Unii anglicani au fost ambivalenți, regretând persecuția dar acordând circumstanțe atenuante ortodocșilor. În același timp, la o conferință de la Madras episcopul de Winchester în mod deschis a susținut persecuția baptiștilor de către ortodocși sub motiv că baptiștii sunt comuniști (Secretarul executiv de la Bordului de Misiune al Convenției Baptiste de Sud a fost prezent la Madras și a putut raporta ce s-a întâmplat). În Anglia, preotul anglican John Douglas a scris scrisori la ziarele The Record și The Guardian (27 Ianuarie 1939) susținând că baptiștii ar fi fost vinovați de propagandă subversivă statului și de aceea decretul se justifică. Rushbrooke a răspuns la amândouă ziarele prin scrisori (în 30 ianuarie la The Guardian). Episcopul anglican de Gibraltar a scris în Church Times că Biserica Ortodoxă este biserica-mamă a românilor iar baptiștii sunt un grup de orientare britanică-SUA pe care Arhiepiscopul de York nu ar trebui să se asocieze. Disperat, pentru că ortodocșii fuseseră invitați să se asocieze la Consiliul Mondial al Bisericilor, Rushbrooke a scris liderului acestuia sugerând să se ceară bisericilor care se alătură Consiliului să respecte declarația de la Oxford. Răspunsul categoric a fost negativ.

Au trecut vreo optzeci de ani de la cele de mai sus… Oare pluralismul, globalizarea și procesul de secularizare a societății vor putea convinge creștinii de nuanțe diferite să se respecte unii pe alții?