Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. (Rom 14:8 CNS)

Dintr-o anumită perspectivă, faptul că mai postez odată pe blog este o minune. Sau mai corect, un șir de minuni. Minuni de fiecare zi. Nu le identific pe fiecare – o pot face cititorii – dar s-au întâmplat cam așa:

Aprox. 4:40 am. Mă trezesc cu un sentiment ciudat. Ies din scurtul popas din baie și îmi dau seama că nu e de glumă. Durerile din piept nu încetează. Mă dau la laptop să google, să văd ce să iau de dureri de piept. N-apuc să citesc prima pagină care îmi iese la îndemână dar văd o propoziție care zice că dacă ai atac de cord, să nu conduci mașina, să lași pe alții, că s-ar putea să treci pe lumea cealaltă înainte de a ajunge la spital, și mai poți intra și în vreun stâlp pe parcurs (ca să nu zic că mai poți lua și pe altcineva cu tine).

Fug la dormitor, sar la cutia cu aspirină. Mai este o singură bulină! E suficient. O înghit și îi spun Danielei (care se trezise între timp) că plecăm, să iasă afară urgent. Pe când se îmbracă ea și iese, mașina este afară din garaj, motorul fierbinte, și nu mai pierd vremea să apăs pe butonul care închide garajul sau să schimbăm locurile. Rămân la volan. Din fericire, e înainte de 5 am și străzile sunt libere, așa că bat și viteza legală de autostradă, că cea de o oraș am lăsat-o în urmă demult.

La spital, abandonez mașina în stradă, în față, fug înăuntru, mă întind peste masa recepționistului și zic: „I have chest pains.”

Astfel, am ajuns să văd ce înseamnă să ai aproape un spital bun și sistemul medical american atât de ponegrit. Mi-au cerut doar numele și data nașterii în câteva secunde, Urgent am fost înăuntru sub ECG. Erau cel puțin 6-7 persoane pe lângă mine, fiecare avea altă slujbă, și nu se călcau pe picioare unul pe altul deloc. Primul spray sub limbă pentru dilatarea vaselor de sânge. Un scurt interval. Al doilea spray. Un alt interval. Al treilea spray – maximul care se poate da.

Între timp, fără ca măcar să-mi dau seama ce se petrece, sunt deja îmbrăcat de alții în cămașa de spital, stând pe orizontală în patul cu rotile. Cardiologul de asemenea este adus de acasă între timp, și pe când ajung în sala de operație ajunge și el. Mă întreabă două lucruri despre simptome, și mă întreabă dacă eu am întrebări, că dacă nu, trebuie să ne mișcăm rapid pentru că, zice el, „time is of the essence.” Știu ce înseamnă asta că de aia am fugit la spital. „Ne mișcăm rapid” – zic.

Nu știu chiar tot ce au făcut, pentru că eram imobilizat și m-au amețit puțin, dar am fost tot timpul conștient. Teoretic știam: incizie în aortă pe la șold, sondă la inimă, etc…

Ei, și aici, întins pe spate pe masă, privind la tot felul de brațe mecanice atârnate de tavan și tot felul de aparatură deasupra mea, fără să mai pot face nimic, am început să pun totul în perspectivă și mă gândesc la implicații. Conversație îndeaproape cu Făcătorul meu. Nu spun totul că e personal. Normal, am întrebat dacă este timpul să ne întâlnim, și în inima mea (în cea fizică alții zgâlțâiau cu sculele lor și așezau stenturi 🙂 ) am intuit că probabil nu.  Nu găsesc o expresie mai bună, deși nu cred că exprimă exact ce se petrecea. Voci de sus nu am auzit, dar nu a fost nici simplu ideea mea de om deștept.

Cred că au trecut vreo două ore de când am fugit la spital, poate un pic mai mult, și iată-mă în salonul de terapie intensivă, unde am stat și peste noapte. Dimineața vine doctorul. „Gata, merg acasă?” – zic. „Stai cuminte că nu ai decât 24 de ore de când ți-am plasat trei stenturi în inimă.” OK, mai stau o noapte într-un salon obișnuit, mai scriu din textul acesta, și a doua zi dimineața (adică astăzi) vin acasă cu o nouă perspectivă asupra vieții! Am fost aproape, extraordinar de aproape de a pleca… se vede că Tata mai vrea să bloghez pentru o vreme :). Am multe, multe alte gânduri, dar le mai gândesc puțin.

spital

PS: Pe parcurs m-a vizitat Carson, un câine instruit să participe în terapia pacienților. S-a urcat și s-a întins pe picioarele mele și și-a odihnit capul pe mine – un fel de a spune… „I love you, get well!” Scuze, dar timp de bărbierit și pieptănat n-am avut.  Mai bine un urât viu decât un frumos mort :).