Postarea trecută despre Numele lui Dumnezeu și dilema misionarilor a generat o discuție destul de aprinsă.  Călin Popa propune lărgirea discuției prezentând puțin mai pe larg paradigma clasică privint relația dintre creștinism și alte religii, dîn teologia religiilor, și anume, paradigma „exclusivism – inclusivism – pluralism.”

Deși discuția nu a fost generată de chestiunea relației dintre creștinism și alte religii, întrucât problema mântuirii în afara lui Cristos nu a fost ridicată deloc, mă gândeam și eu la un moment dat că o postare de acest gen ar fi folositoare. De aceea, l-am rugat pe Călin s-mi permită să pun acest comentariu ca o postare de sine stătătoare. Referințele la persoanele implicate în discuție provin din comentariile la postarea anterioară.

Iată comentariul lui Călin:

———————————————————————————–

Încă un răspuns care tulbură liniștea. Nu scriu direct la subiectul întrebării pentru că nu cred că suntem gata să răspundem. Mergem în zig-zag, și pe mine nu mă deranjează pentru că îmi place drumul mai mult decat destinația. Scriu asta la început, să nu mă pomenesc că irosesc timpul vreunui cititor. Scriu foarte sumar despre exclusivism, inclusivism, și alte poziții alternative cu privire la de dialogul între creștini și cei de alte religii și de întrebarea atitudinii creștinilor față de alte religii. Pentru că mă văd de acord cu parte din ce spuneți toți, aș dori să introduc mai multă nuanță în această discuție. Dar înainte de asta, un pic de recapitulare a acestor termeni.

Exclusivismul

Exclusivismul are trei ne-negociabile:

  1. Unicitatea autorității lui Isus, culmea revelației și criteriul după care toate celelalte religii trebuie evaluate.
  2. Crendința creștină este centrată pe propovăduirea morții și învierii lui Cristos ca eveniment istoric.
  3. Mântuirea vine doar prin pocăință și credință în lucrarea lui Cristos pe cruce, și nimeni nu poate fi mântuit fără un act explicit de pocăință și credință bazat pe cunoașterea lui Cristos.

Exclusivismul tradițional vede o radicală discontinuitate între revelația generală, și revelația specială (ce duce la mântuire). Isus nu este una din luminile lumii, el este Lumina. Se folosesc versete ca:

Isus i -a zis: ,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine. (Joh 14:6 CNS)

În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi. (Act 4:12 CNS)

Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne -a dat viaţa vecinică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n’are pe Fiul lui Dumnezeu, n’are viaţa. (1Jo 5:11-12 CNS)

ȘI altele precum Ioan 3.16-18, Marcu 16.15-16. Cei fără Cristos sunt  fără nădejde și fără Dumnezeu în lume (Efeseni 2.12).

Inclusivismul

Inclusivismul afirmă primele două ne-negociabile amintite mai sus, dar și că în dragostea lui pentru toți oamenii, și în dorința lui să-i mântuiască pe toți, Dumnezeu oferă tuturor aces (prin revelație generală) la mântuire. Dacă mântuirea a fost oferită tuturor în mod obiectiv prin Cristos, trebuie ca fiecare persoană să fie personal în poziție să accepte ceea ce i se oferă. Dovezi oferite pentru această poziție (în afară de versete ca Ioan 3.16-17, 2 Petru 3.9) includ relația lui Dumnezeu cu Melhisedec (Geneza 14), Rahav (Iosua 2), Ninive (Iona 3), regina din Șeba (1 Impărați 10), și alții. Se folosește Fapte 14.17 “măcar că, drept vorbind, nu S-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie.“, și Romani 2.15, verset deja amintit.

Inclusivismul consideră această mărturie/revelație generală mai mult decât una pregătitoare pentru primirea și răspunsul la revelația specială. Harul mântuitor poate fi mediat prin revelație generală (natură, istorie, conștiință, etc) nu doar prin revelație specială. Nu cred că fratele Eugen se duce în direcția asta, dar din cele citite aici nu cred că fratele Daniel este convins că ceea ce spune fratele Eugen nu implică automat inclusivismul.

Pluralismul

Pluralismul respinge toate trei ne-negociabilele exclusivismului, afirmând paritatea tuturor religiilor ca fiind căi valide pentru a obține mântuirea (potrivit metaforei: diferite poteci pot conduce toate către vârful aceluiași munte).  Nu cred că este nevoie să intru în detalii.

Așadar…

Vreau să fiu inclusivist dar nu pot, în sensul tipic, pentru că nu văd o cale de a beneficia de lucrarea lui Cristos fără a crede în Dumnezeul trinitar. Celelate religii sunt orientate în alte direcții, se învârt pe axe diferite, pun alte întrebări, și caută împliniri religioase de alte tipuri, și folosesc alte metode.

Pe de altă parte, sunt de acord cu fratele Dănuț “orice adevăr este adevărul lui Dumnezeu”. Și acest adevăr are implicații vaste pentru care nu avem loc aici. Cred că Dumnezeu are drept, putere și influență peste toată creația, și că până și dușmanii se luptă împotriva lui de pe terenul lui. Ateii îi dau palme stându-i în poală. Mai mult, cred că (pe lîngă discontinuitate) există și o continuitate între revelația generală (preparatio evangelica), poate chiar crâmpeie/cârlige de evanghelie. Dumnezeu lucrează și dincolo de granițele contextului creștin. Pot fi revelații de la Dumnezeu chiar în alte religii, dar doar în Cristos avem revelația lui Dumnezeu întrupat în Isus din Nazaret. Cred că pot să cred aceste lucruri fără să fiu inclusivist. Mai mult, cred că bazat pe 1 Petru 3.15, trebuie să fim pregătiți să dăm socoteală de nădejdea din noi cu bunătate și respect, și să o facem în mod harnic.

Pentru noi cei împrăștiați peste glob asta înseamnă că trebuie să dezvoltăm o competență pentru dialog cu aproapele nostru de altă religie, nu de pe o poziție de învățător/judecător, ci de pe o poziție de martor umil. Nu mă mai repet. Poziția aceasta este  o versiune de engaged exclusivism (exclusivism angajat), termen inventat de Timothy C. Tennent (vezi Christianity at the Religious Roundtable- Evangelicalism in Conversation with Hinduism, Buddhism, and Islam). Ravi Zacharias este unul din cei care recomandă cartea, în spatele copertei.

O altă poziție interesantă este cea a lui Leslie Newbigin in The Gospel in a Pluralist Society. Le cer celor cu sistematica solidă să decidă koșheritatea poziției. Newbigin (p. 182) respinge etichetele pluralist, inclusivist și exclusivist.  El afirmă unicitatea și radicala importanță a revelației harului lui Dumnezeu in Isus Cristos, respingând inclusivismul (după spusele lui) care consideră religii necreștine ca și vehicole de mântuire (oare redefinește inclusivismul in direcția pluralismului?). Pe de altă parte refuză să nege posibilitatea mântuirii tuturor necreștinilor (afirmă implicit posibilitatea mântuirii unor necreștini). Această mântuire trebuie să fie tot prin Cristos, și nu prin religia pe care o practică. (Cum exact se întâmplă asta?).

Poziția lui Newbigin (și cred că și John Stott, CS Lewis și Billy Graham (?) în anii lui târzii), cred că este considerată inclusivistă de exclusiviști și poate exclusivistă de inclusiviști. Eu o văd ca și inclusivism++ pentru că afirmă primele două ne-negociabile din pozitia exclusivistă, nu afirmă că toți primesc o șansă de mântuire (inclusivism), și afirmă pe Cristos ca singura cale/ușă. Dar cum ajung unii pe cale? Și mai mult, trebuie să știu cum pentru ca să o accept ca posibilitate?

Eu sunt undeva între engaged exclusivism și poate poziția lui Newbigin, dacă reușesc să-l înțeleg. Help? Mulțumesc anticipat celor care îmi răspund cu folos. Sunt multe de judecat și de cântărit. Există o cantitate de suport textual pentru fiecare din aceste poziții. Ce ziceți despre engaged exclusivism (Tennent) și poziția lui Newbigin? Mai sunt și alții pe acest spectru dintre exclusivism și inclusivism, dar cunosc doar nume și nu am citit despre vederile lor.  Vreau să învăț, nu să mă cert.

Cer scuze românilor pentru româna mea. Am plecat de mult și singura mea stimulare intelectuală în limba maternă este pe blogul acesta.