Recente tensiuni în comunitatea evanghelică românească legate de invitația lui Miroslav Volf la ITP București au dus demisionarea lui Corneliu Constantieanu, rectorul ITP București, sub acuzații de aderare la crislam și de apostazie, prin faptul că se asociază cu Miroslav Volf, și prin faptul că în urmă cu 7 ani, înainte de a veni la ITP, a semnat un document produs de profesori de la Yale Univeristy, ca răspuns la o scrisoare adresată de un grup de intelectuali musulmani creștinilor, scrisoare intitulată „A Common Word” („Un cuvânt comun” – voi folosi prescurtarea ACW de aici încolo).
Atât crislamul cât și documentele menționate mai sus sunt evenimente și documente generate în context american. După 7 ani impactul lor a ajuns în România în condiții care mi se par ciudate, dată fiind distanța de la originea lor. Astfel, ele sunt de-contextualizate de original și plantate în România ca sursă de controversă între evanghelici. Bănuiesc că mulți credincioși români care nu sunt implicați în conversații de acest gen nu cunosc nici contextul original nici mult din conținutul acestor controverse. Eu însumi am fost cu totul neinteresat de ele și într-o oarecare măsură neinformat asupra subiectului, până când acesta a devenit o problemă în context românesc. Dată fiind situația prezentă, am hotărât să le privesc mai îndeaproape și exprim o opinie personală asupra lor, simplu, pentru a încerca să dau o perspectivă oarecum independentă celor din România interesați în a citi blogul meu.
Într-o postare anterioară am oferit o perspectivă contextualizată cu privire la crislam. Acum încerc să ofer o perspectivă contextualizată cu privire la ACW și răspunsul de la Yale. Nu pot face acest lucru într-un text scurt, superficial. De aceea, voi folosi două postări destul de lungi. În aceasta, care este prima, redau puțină istorie. În următoarea voi exprima o opinie personală, pe baza a ce scriu aici. Va trebui să fac referințe la o mulțime de surse în engleză, deci în ultimă instanță va fi destul de greu pentru cineva să-și facă o opinie bine întemeiată asupra subiectului fără a putea citi texte și viziona clipuri în engleză. Cel puțin, adun unele surse împreună și încerc să le contextualizez, ca să asist pe cei ce doresc să facă acest efort.
Doresc de asemenea să specific că nu am nici un interes personal în cele petrecute în România, dar sunt profund întristat de spasmele prin care trece comunitatea evanghelică românească și consider că mai multe perspective nu pot decât să ajute la limpezirea apelor. Nu-l cunosc personal pe Corneliu. L-am întâlnit o singură dată aici, în SUA, cu mai mulți ani în urmă și cred că împreună cu o altă persoană am povestit poate vreo 20-30 de minute. Nu-mi amintesc ce am povestit – trebuie să fi fost ceva generalități. Nu l-am întâlnit de atunci, și n-am avut nici un contact cu el în acești ani, deci nici în legătură cu evenimentele prezente. Nu sunt nici penticostal, ceea ce mă face să bănuiesc că la un anumit nivel avem diferențe de vederi, dar nu atât de mult încât dacă am avea ocazia, să nu ne putem închina împreună, frânge pâinea împreună, sau să-L slujim pe Dumnezeu împreună. Cam cum sunt baptiștii cu penticostalii în România! Evenimentul este public, de aceea pronunț o opinie publică. Dincolo de aceasta este treaba penticostalilor cum își rezolvă problemele interne.
Cu aceste clarificări pornesc la drum, căutând să prezint contextul scrisorii ACW și răspunsului de la Yale, conținutul lor fundamental, precum și reacții și impact în context evanghelic. Opinii personale, în postarea următoare.
OCAZIE
La 13 Octombrie 2007, 138 de profesori și intelectuali musulmani au adresat o scrisoare deschisă intitulată A Common Word (de aici încolo, ACW) către 27 de personalități și entități creștine din întreaga lume. Cap de listă a fost Papa de Roma, urmat de patriarhii ortodocși și alate personalități și organizații creștine, cum ar fi Arhiepiscopul de Canterbury, secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor, și diferitelor alianțe sau organizații creștine (luterani, metodiști, reformați, baptiști, etc.), și în final, tuturor bisericilor creștine de peste tot (deci, a fost adresată și președintelui Alianței Mondiale Baptiste).
Scrisoarea a fost compusă cu concurența mai multor oameni învățați musulmani și sponsorizată sub auspiciile regelui Abdullah II al Iordaniei. Există mai multe variante despre ce a cauzat această scrisoare, dar fără îndoială că au contat unele comentarii făcute de Papa Benedict la o conferință în Regensburg cu câtva timp înainte, comentarii care au fost percepute ca o acuzație la adresa islamului ca fiind o religie violentă și irațională, precum și scrisoarea deschisă adresată Papei ca răspuns de unii musulmani după acel eveniment.
Scrisoarea ACW a avut și continuă să aibă un impact semnificativ, întrucât este prima ocazie de acest fel în relațiile dintre musulmani și creștini (în sensul că a fost semnată de un număr semnificativ de musulmani influenți), generând serii de conferințe inter-religioase în tot felul de organizații și universități, ecoul ei ajungând până la nivele guvernamentale, ONU, etc.. Detalii despre această scrisoare se găsesc în engleză pe site-ul A Common Word, unde sunt și traduceri ale documentului în diferite limbi, un sumar al diferitelor răspunsuri, precum și legături la înregistrări audio și video ale diferitelor evenimente generate de acest document. Fără o familiarizare cât de cât cu unele din aceste documente, angajarea în discuții la subiect este lipsită de înțelegere și obiectivitate.
CONȚINUT
Nu intenționez să analizez conținutul scrisorii în detaliu, ci doar să-i dau ideea principală (textul este disponibil pe site-ul menționat mai sus, tradus în 3-4 limbi), însă voi discuta aspectele controversate în postarea următoare.
Ideea principală a textului este că deși există diferențe majore între creștinism și islam, care nu trebuie și nu pot fi negate, există și o bază comună. Și anume, iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele, poruncită în amândouă religiile (precum și în Iudaism). Practic, textul discută iubirea de Dumnezeu în islam și în Biblie (așa cum o înțeleg musulmanii autori ai ACW), și apoi iubirea aproapelui în islam și Biblie, după care se încheie cu un apel.
Discuția este în termeni musulmani, cu accent pe unitatea absolută a lui Dumnezeu care „nu are parteneri” (iubirea de Dumnezeu este asociată cu închinarea și afirmarea unității Lui). Cum este de așteptat, textul reflectă o înțelegerea denaturată a conceptului creștin despre Dumnezeu, despre dragostea de Dumnezeu precum și despre alte aspecte, înțelegere evidentă de altfel în Coran (de exemplu, creștinii nu spun că Dumnezeu are parteneri, sau că Isus este Fiul lui Dumnezeu prin procese fizice, etc.).
Scrisoarea se încheie cu apelul din Coran adresat creștinilor (și evreilor), ca „popor al Scripturii” (în sensul de popor care are Revelație scrisă) – titlul „A Common Word” venind din Coran 3:64:
Spune: „O, voi oameni ai Scripturii, veniți la un cuvânt comun între noi și voi: să nu-L adorăm decât pe Dumnezeu, să nu-L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe alții drept dumnezei, în afară de Dumnezeu. Apoi dacă ei vor întoarce spatele, spuneți-[le]: Mărturisiți [cel puțin] că noi suntem supuși!”.
Esența apelului final sună astfel:
Deci, fie ca diferențele (dintre noi ) să nu cauzeze ură și luptă între noi. Haideți să trăim între noi în dreptate și fapte bune. Haideți să ne respectăm, să fim corecți și buni unii cu alții și să trăim în pace sinceră, armonie și bunăvoință reciprocă.
Să remarc și că peste tot în textul englezesc se folosește termenul „God / Dumnezeu” nu Allah. În mod explicit Coranul spune că monoteiștii (evrei, creștini, islamiști) se închină aceluiași Dumnezeu.
RASPUNSURI
Cum este de așteptat, scrisoarea a generat o multitudine de răspunsuri. Site-ul A Common Word redă 71 de răspunsuri din partea a diferite entități de toate nuanțele creștine, disponibile pentru oricine să le citească. Observ că răspunsurile sunt de două categorii. Unele răspunsuri sunt doar confirmări imediate de primire și afirmare (cele mai multe) sau negare a inițiativei de dialog, unele din acestea exprimând intenția de a intra în conversație în mod mai substanțial pe viitor. Alte răspunsuri sunt substanțiale și intră în detalii teologice. De regulă, răspunsurile substanțiale sunt date la un timp după confirmarea primirii – o jumătate de an, un an, sau chiar mai mult. Nu am citit toate răspunsurile, dar dacă cineva vrea să citească exemple de răspunsuri cu conținut substanțial le recomand două:
– Detailed Response from The Archbishop of Canterbury to A Common Word (o confirmare de primire a fost dată inițial. Acest răspuns detaliat vine după o jumătate de an. Probabil acesta este cel mai substanțial și competent răspuns)
– Extended response from the Baptist World Alliance (o confirmare de primire a fost dată inițial, răspunsul detaliat vine după un an)
Cred că merită citit și:
– Response from the World Evangelical Alliance
Dialoguri oficiale de substanță create de această inițiativă, abordând diferite aspecte ale relației dintre musulmani și creștini, inclusiv persecuția, lipsa libertății religioase, etc., au fost ținute în anii următori la Yale University, Cambridge University, Vatican, și anul trecut la Georgetown University. Cele mai multe, dacă nu toate aceste evenimente sunt disponibile sub formă video pe web – cine are timp le poate viziona. Din lipsă de timp, eu am vizionat doar cam două ore din conferința de anul trecut la Georgetown University.
Răspunsul în jurul căruia s-au creat disensiunile între evanghelici este răspunsul unor profesori de la Yale. Este clar că acesta este un răspuns din prima categorie, adică o scrisoare de acceptare a parteneriatului la dialog, nu un răspuns extins care intenționează să intre în detalii. De fapt, mi se pare un pic ciudat cum scrisoarea ACW este datată Oct 13, 2007 iar scrisoarea de răspuns de la Yale este datată Oct 12, 2007. Poate calendarele lor merg invers! :). Această scrisoare a fost compusă cu concurența unor evanghelici și a fost semnată de un număr substanțial de evanghelici.
În stil Yale, o lună mai târziu universitatea a cumpărat o pagină din New York Times și a publicat răspunsul lor și numele a vreo 300 de semnatari care și-au dat consimțământul la document. Printre ei erau un număr de evanghelici proeminenți. Iată unii pe care i-am putut identifica eu, dar au fost și alții:
- Leith Anderson, Președintele al National Association of Evangelicals
- Bertil Ekstrom, Executiv Director la World Evangelical Alliance
- Martin Accad, Decan la Seminarul Teologic Baptist din Liban
- Robert Colley, Președinte Emerit la Gordon Conwell
- Timothy George, Decan la Samford
- Bill Hybells, Pastor la Willow Creek
- Peter Kuzmic, Președinte la Seminarul Evanghelic din Croația
- David Neff, Editor la Christianity Today
- Rick Warren, pastor la Saddleback Church
- John Stott
- Christopher Wright, Director la Langham Partnership. Langham Partnership a finanțat vreo 10 doctorate ale românilor evanghelici, dacă nu mai mult. Dar nu și pe al meu :).
Precum și românii:
- Cornel Constantineanu, pe atunci decan la Seminarul Teologic Evanghelic din Croația
- Dănuț Mănăstireanu, World Vision International
Câțiva profesori de la Fuller, unde lucrez eu, de asemenea au semnat documentul, inclusiv fostul președinte, rectorul, și șeful meu, care acum este decan.
IMPACTUL RĂSPUNSULUI DE LA YALE ÎNTRE EVANGHELICI
Nu-mi este clar de ce dintre toate răspunsurile date la ACW, acesta a fost luat în atenție în particular de John Piper și Albert Mohler. Probabil pentru că a fost semnat de atâți evanghelici respectabili, și a fost și cel mai popular și public la început.
În Ianuarie, 2008, John Piper a dorit să-și exprime public dezamăgirea cu privire la document (vezi clipul video) pe motiv că pune creștinismul și islamismul pe picior egal și că nu este un document onest pentru că dă impresia că creștinii și musulmanii înțeleg dragostea de Dumnezeu la fel. De asemenea, argumentează Piper, documentul nu prezintă unicitatea lui Cristos și jertfa lui ispășitoare (de câteva ori se referă la ispășire), precum și învierea Lui. Piper de asemenea promite că va scrie el un alt text, care este cristocentric, dar nu am reușit să găsesc un astfel de document. Poate vreun cititor ni-l semnalează.
Tot în Ianuarie 2008 Albert Mohler a exprimat opinii similare pe care le puteți asculta la programul lui de radio. Potrivit lui Mohler, răspunsul de la Yale nu este destul de creștin și nu intră în dialog de pe poziție ferm creștină. Mohler consideră că dacă textul Yale nu este lipsit de onestitate (cum spune Piper – nota mea), cel puțin duce la confuzie. Limbajul despre Dumnezeu este confuz și implică faptul că musulmanii și creștinii se închină aceluiași Dumnezeu. Și desigur, nu este destul de specific în a afirma că Isus este Domn.
Cu aceste acuzații atenția evanghelicilor s-a îndepărtat de ACW și s-a concentrat asupra răspunsului de la Yale, care a continuat să fie sursă de controversă și diviziune între ei. Practic, evanghelicii nu s-a mai concentrat asupra dialogului cu musulmanii propus de ACW, ci s-a cramponat asupra metodologiei, sau mai precis, asupra modului în care se poate intra în acest dialog.
În urma intervenției lui Mohler și Piper, președintele, rectorul și capelanul de la Wheaton (una din cele mai influente școli evanghelice din America) și-au schimbat opinia și și-au retras semnăturile de pe răspunsul de la Yale, în timp ce directorul departamentului de misiune către musulmani de la Wheaton a reținut-o, afirmând că nu are rezerve față de document. Alți semnatari evanghelici, ca de exemplu un profesor de la New Orleans Baptist Seminary (Southern Baptist) care a misionat 25 de ani între musulmani, au dat explicații cu privire la semnătură. Impresia mea este că cei mai mulți misionari cu experiență între musulmani sau cunoscători ai islamului au semnat documentul fără rezerve și au încurajat semnarea lui.
Cum controversa a continuat, la întâlnirea anuală a Evangelical Theological Society din 2009 s-a organizat o întâlnire deschisă pe această temă la care au participat doi musulmani – profesori de islam (Joseph Lumbard a fost consultat în probleme interreligioase la curtea regala a Iordaniei), doi semnatari ai documentului Yale, precum și cei doi oponenți proeminenți: John Piper și Albert Mohler. Prezentările acestora sunt înregistrate și redate pe site-ul lui John Piper – vizionare plăcută!
Este practic imposibil să discut aceste prezentări în detaliu aici, dar nu cred că natura controversei între evanghelici poate fi înțeleasă în profunzime fără a le viziona. Sper totuși să ajute cele prezentate până aici, precum și faptul că cei ce doresc să înțeleagă evaluarea mea din postarea următoare pot să se refere la aceste resurse pentru detalii. În postarea următoare voi prezenta opinia mea cu privire la unele aspecte din această controversă și cu privire la răspunsul senatului de la ITP București, prezentată în comunicatul oficial al acestuia. Între timp, dacă cineva observă că am trecut cu vederea vreun aspect important al controversei din America, îl rog să mă atenționeze.
Chibzuieli 
Reblogged this on finitul spre infinit.
Multumesc pt effort si publicare. Spre rusinea mea nu retinusem ca initiative apartinuse musulmanilor… sau am uitat. Am mai citi acele material. Dintre toate am apreciat dintru inceput primul raspuns al Aliantei Mondiale Evanghelice (nu cel extins). Mi se pare mult mai correct decit A Common Word.
Si eu ii multumesc lui Eugen pentru efort si bunavointa. Vreau totusi sa adaug o parere si sper ca ea sa nu fie banuita de nu stiu ce intentii rautacioase.
1. Eu cred ca raspunsul pe care trebuiau sa-l dea crestinii, singurul raspuns necesar in aceasta incercare de dialog ar fi trebuit sa fie o chemare la realitate. Nu stiu pe cine reprezinta islamicii care au semnat scrisoarea initiala, dar eu i-as fi trimis cu ea mai intai la liderii lumii musulmane ca sa le obtina consensul. Atata vreme cat realitatea este ca lumea musulmana este in conflict declarat cu crestinii si cu evreii, orice declaratie teoretica diferita este nula si neavenita. I-as fi trimis la Iran, la cei din nordul Africii si la cei din jurul Israelului.
2. Exista o mare deosebire intre realism si idealism. Din cauza aceasta si crestinii se impart intre cei ce teoghisesc si cei ce teologesc (cu semnatica evidenta). Nu cred ca mai este cazul sa ne reamintim ce discutii elevate ducea elita crestina cand cadea Constantinopolul … Riscam sa discutam discutii si sa construim un sistem de idei ideale, dar, in realitate, sa nu avem la dispozitie oameni ideali care sa le puna in practica.
3. Cred ca inainte de un dialog real, si musulmanii si crestinii ar trebui sa se intoarca in propria lor gradina, sa-si analizaze documentele de baza si manifestarile care ii caracterizeaza ,,pe teren“ si sa-si rezolve acolo mai intai ,,idiosicratiile“.
4. Pentru ca un sistem ideatic in care minciuna este ridicata la rang de virtute strategica si recomandata ori de cate ori alte cai nu sunt la dispozitie pentru obtinerea scopului final (islamul) sa poata sta la masa unor tratative ,,adevarate“ cu reprezentantii celor care ,,traiesc in adevar“ nu este o mare realizare.
5. S-ar putea ca in anumite segmente de crez, Dumnezeul nostru sa para ,,acelasi“ cu al lor, dar pentru crestini ,,calea intr-acolo“ nu este decat prin Christos. Asa ca oridecate ori un reprezentant al altei religii vrea sa stea de vorba cu noi, crestinii, eu prefer sa-L trimit pe Domnul Isus sa stea la masa tratativelor cu ei. Este doar o propunere si o pozitie personala.
1. E o chestie de perspectivă și poziționare. Eu m-aș angaja în dialog cu oricine. Cum voi putea confrunta lumea cu Evanghelia altfel? Dacă și lumea necreștină ar da cu șutul misionarilor creștini până când se împacă catolicii cu ortodocșii și cu baptiștii și cu penticostalii și cu, și cu…
2. Semantica este evidentă pentru tine. Eu stau mai rău cu gramatica și nu o pricep, poate mi-o explici. Oricum, noi suntem mai buni. Noi muncim nu gândim.
3. Vezi și #1. Dacă așteptăm până când își rezolvă creștinii problemele… Nu. Dacă așteptăm până se rezolvă toate problemele din biserica ta… O să fim în așteptare toată viața.
4. Dus până la capăt acest raționament înseamnă că cei ce trăiesc în adevăr nu ar trebui să dialogheze cu cei ce mint. Cum o să-i spui mincinosului că-i mincinos dacă nu vorbești cu el?
5. Funny! Tu Îl trimiți pe Domnul Isus, Domnul Isus te trimite pe tine! „Iată, vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor…” Te temi că te sfâșie? 🙂
Bottom line:
Creștini autentici, a căror ortodoxism nu este îndoielnic, se poziționează diferit în această problemă! Nimic rău în asta. Dar de ce unii, care aleg o strategie, dau cu pietre în ceilalți, care aleg o strategie diferită? Nu este acesta fratricid? Mai ales dacă totul se face construind un sistem mincinos bazat în profeții false? Oricum, că ne place sau nu, suntem într-o societate civilă pluralistă. Poate n-ar strica să ne purtăm civilizat și fără compromis.
Excelenta prezentare, Eugen! Multumim
Reblogged this on Romania Evanghelica.
Pingback: Un comentariu pe blogul lui Eugen Matei – 7 august 2014 | Romania Evanghelica
1. Impactul evenimentelor a ajuns in Romania inca in 2011, cind aceiasi Paul Dan si Cristian Ionescu au lansat acuzatii la adresa lui Emanuel Contac (si a altora).
2. Consider cu totul neinspirata alaturarea demisiei lui Corneliu Constantineanu linga sinteagma “sub acuzatii de aderare la crislam si de apostazie”. Corneliu Constantineanu si-a dat demisia INAINTE de intrunirile Senatului ITP (care a analizat documentul de la Yale), care nu l-a gasit vinovat de vreo tendinta de sincretism.
3. “Recente tensiuni in comunitatea evanghelica romaneasca” – aceasta expresie, pe care nu o resping, ma face de obicei sa surid ironic: CARE e comunitatea evanghelica romaneasca?
Ca sa ramin la contextul nostru, putem acorda atita onor unor glasuri de rangul al 7-lea? Putem echivala blogosfera evanghelica (de fapt doar o mica parte a ei) cu… comunitatea evanghelica romaneasca?
Acuzatiile la adresa lui Corneliu Constantineanu au fost “vehiculate pe internet”, Comunicatul Senatului ITP nu precizeaza ca ar fi existat acuzatii din partea vreunei institutii. Conducerea Cultului Penticostal n-a dat nici un semn de viata. Penticostalii oricum sint obisnuiti cu tensiuni tot timpul. 🙂
Da, e implicat ITP, dar in Comunicatul Senatului ITP nu si-a exprimat regretul ca l-a invitat pe Miroslav Volf. Recentele tensiuni nu au de a face cu IDEI din prelegerile lui Miroslav Volf la Bucuresti sau din cartea sa lansata cu aceasta ocazie.
Comunicatul Senatului ITP anunta chestiuni de ordin ADMINISTRATIV – a luat act de demisia rectorului si urmeaza alegerea unui rector. Corneliu Constantineanu isi va retrage semnatura de pe documentul de la Yale. “Senatul cere cadrelor didactice ale ITPB sa se abtina pe viitor de la postari si comentarii in spatiul virtual, care ar putea afecta buna marturie si relatiile sanatoase ale ITPB cu bisericile penticostale, pastorii penticostali si fratii in Hristos din diaspora si din Romania.”
Nu s-au semnalat tensiuni recente cu fanfarele si corurile bisericilor penticostale, care cinta mai departe pe acelasi ton, fara sa fie afectate de… postarile si comentariile din spatiul virtual. 🙂
Tensiunile vor fi reluate periodic, din moment ce Miroslav Volf nu a fost declarat apostat de catre ITP sau Cultul Penticostal, si nici vreunul dintre romanii acuzati PE INTERNET de apostazie / erezie.
1. Nu am știut când a început povestea. Oricum, documentul Yale a fost publicat în 2007, deci tot erau 4 ani până în 2011. În 2011 nimeni nu și-a dat demisia :). Este clar că perspectiva mea este limitată pentru că sunt la celălalt capăt de lume, și știu doar ce știu de pe aici, pe acolo. În mare măsură ce este public online.
2. Crislamul și apostazia au fost lucrurile care au ajuns până aici. Comunicatul de la ITP are crislamul și „liberalismul” în preambul, ca fiind contextul în care a demisionat Constantineanu. Adevărat, conexiunea între demisie și acestea nu este foarte clară, dar așa pare din exterior. Anterior, eu însumi am fost solicitat în acest context să spun câte ceva despre Volf, pentru că am lucrat cu el. Ce să înțeleagă cineva care este la distanță și are doar aceste date ale problemei? Acum, îmi dau seama că pot fi și alte aspecte de politică internă care au dus la situația actuală – aceste aspecte voi le știți, treaba voastră cum le gestionați! 🙂
Poate că senatul ITP nu l-a invitat pe Volf și de aceea nu și-a exprimat regretul :).
3. Cine citește comunicatul vede rolul crislamului și liberalismului ca fiind contextul care a dus la demisionarea lui Constantineanu. Chiar dacă sunt doar 2-3 persoane care au făcut caz de acestea, tărăboiul a fost destul de eficient, nu?
Apropo, și-a retras semnătura Constantineanu de pe documentul Yale? Unde, cum? există vreo comunicare oficială? Că de obicei așa se face.
În principiu, nu mă prea interesează politichia religioasă din România, la penticostali sau în altă parte. Însă când văd idei și câteodată stupidități vehiculate pe aici că ajung în România, mă gândesc că poate o slujbă care o putem face noi, cei din vest, este să dăm un pic de context acestora pentru românii care sunt interesați să afle despre ele și nu au perspectiva noastră, a celor de aici. Contează sau nu? Nu sunt sigur, dar poate că nici nu e treaba mea. Avantajul unui blog. Este acolo, dar nimeni nu-i obligat să-l citească! 🙂
În principiu, bloghez pe teme teologice. Contează teologia pentru evanghelici? Nu prea mult, doar e democrație și toți sunt teologi. Ba chiar cei fără școală sunt mai buni că sunt mai spirituali. 🙂 🙂 🙂
@”Ba chiar cei fără școală sunt mai buni că sunt mai spirituali. 🙂 🙂 :)”. Fara indoiala ca razboiul celor 2 roze a depasit limitele. Imi pare rau; ca un participant imi cer iertare. Chestia-mi aduce aminte de-o biserica unde m-am inchinat o vreme. O doamna primise darul [mai rar intre baptisti] al proorociei. Dinsa era admirata pt zelu-i evanghelistic si umblarea ei cu Domnul. Dintr-o data insa [inarmata cu noul dar] a inceput sa dea lectii spirituale tuturor. Oprea pastorul sa ne rugam pt el ca n-are putere in predica., etc. Surori respectate au incercat s-o tempereze. Fara sansa. Poti tempera Duhul Sfint? Devenise o problema [mai ales intre baptisti]…. Eram mult mai tinar si mai necugetat. O data dupa o marturie in care-si povestea biruintele spre supararea/gelozia citorva i-am spus in public, ridicindu-ma in picioare pe ton serios si crezind sincer ce-i spun: “degeaba, oricind sunt mai duhovnicesc decit tine!.” N-am avut prea multa minte, cu siguranta. Doua saptamini doamna a “amutit”. Apoi, mi-a spus -tot in public altfel n-avea sens- “m-am tot gindit 2 spatamini la ce mi-a spus D. Radu. Sa stiti ca are dreptate:e mai spiritual decit mine”. I-am raspuns: “acum nu mai sunt; de vreme ce-i vezi pe altii mai sus decit pe tine; nu mai sunt de-asupra ta”… Suntem printre oameni inteligenti si -sper -cu simtul umorurlui. Exista multi copii ai lui Dumnezeu prin blogosfera -cred eu sinceri- si [cei mai] multi incearca sa dea lectii (si eu printre ei); nu prea e cine sa le primeasca. Nu e important cine sunt cei mai indritruiti. E tipic pt romani [mai ales evanghelici] sa le stie pe toate. E oare cineva dispus sa primeasca?…Well… in ce ma priveste am invatat multe de pe blogosfera dar nu intr-o atmosfera laudabila si nu neaparat pt ca am vrut sa invat. Evident am contribuit si eu la aceasta atmosfera… Un weekend placut tuturor!
Pingback: Un comentariu pe blogul lui Eugen Matei – 9 august 2014 | Romania Evanghelica
Doru Radu continua sa bata apa in piua… Comentariile sale nu au legatura cu subiectul.
In ceea ce ma priveste, eu nu le stiu pe toate. Dar le stiu pe UNELE. Si cu acele UNELE observ ca stiu mai multe decit cei care cred ca le stiu pe toate…
Acele UNELE le obtin, la fel ca si Eugen Matei, prin efort, trebuie sa cercetez si sa verific si mai trebuie sa le FORMULEZ astfel incit sa fiu acceptat in spatiul public, nu doar tolerat…
Talmes-balmesul trebuie contrat, la fel cum raul trebuie biruit prin bine. Pentru asta trebuie facut efort CONCRET, trebuie prezentate comentarii la subiect si/sau cel putin interesante / de interes.
Comentariile din blogosfera evanghelica precum cele ale lui Doru Radu se potrivesc in multe locuri (de fapt, cunosc stilul tocmai pentru ca le-am observat in mai multe locuri de-a lungul anilor).
Guguștiucii care au invirtit maioneza in Cazul Zodia Lupului (Miroslav Volf inconjurind de 7 ori zidurile Ierihonului penticostal) s-au folosit tocmai de acest stil ambiguu, cel al ignoranței și al lipsei de efort intelectual și mai ales al lipsei de ONESTITATE intelectuala.
Sint numeroase incercarile multor comentatori de a folosi blogurile evanghelice pentru a-si exhiba reflexul resentimentar fata de persoane pe care nu le inghit, din diverse motive. Din punct de vedere al proportiei, acestea pur si simplu inghit dezbaterile de IDEI.
Este evident ca Eugen Matei a initiat un demers care vizeaza dezbaterea de idei, nu baterea, in public, a unor persoane, nici a unor clisee care circula, intr-o totala libertate (fata de contextul lor) in blogosfera evanghelica.
Intr-un anumit fel, putem spune ca AICI, pe blogul lui Eugen Matei, a ramas ultima speranta de dezbatere a (ne)cazului volfian / constantinean / ionescian.
Postările anonime, simplu, le triez. Postările lungi și împrăștiate în toate direcțiile… nu știu cum să le tratez. Am decis să le las acolo și să nu comentez la ele 😦
– Anumite comentarii ale unor anonimi merita atentie. 🙂
– Nu lungimea, nici lipsa de focalizare constituie problema majora a comentariilor, ci lipsa de conectare cu IDEI.
– IDEILE ramin obiectivul principal al surfingului pe blogurile evanghelice, unde IDEILE sint la fel de rare precum umbra copacilor in parcurile noi din oras (ma refer la Oradea)..
– In epoca informatiei, pierdem din vedere tocmai… IDEILE.
– Infotainment-ul a navalit si in blogosfera evanghelica. Prezentatorii “stirilor” ne zimbesc cumplit de suspicios…
Adevărat, dar nu cred că e principial să sortezi be baza a ce îți convine.
Subscriu la ce a scris Daniel Branzai si mai ales primele doua pucte. Cit priveste discursul Papei cred ca faceti referitnta la discursul de la Ratisbone in care Papa Benedict XVI tine sa correcteze greseala facuta de predecesorul sau Papa Ioan Paul II cerind scuze musulmanilor pentru Cruciade tinind cont de faptul ca acestia au fost agresorii si invadatorii. Au fost si aici discutii pe tema aceasta intre filozofii francezi mai ales. Cit priveste Crismalul aiic suntem mai ‘inapoiati” pentru ca nu am auzit de el. Franta fiind una dintre maril colonizatori are experienta cu Islamul si nu crede in Crislam. De alfel aici se cunoste in mod cirect cita durere cauzeaza doar o casatorie mixta intre cele doua religii. Adica in practia vietii. Oamenii fie renunta complet la religie, de curind am intilnit o americanca casatorita cu un individ din Nordul Africii care s-a frint atunci cand mi-a spus “Si eu am crezut in Dumnezeu dar ca sa nu fie razvoi intre noi am ingropat totul.” O femeie inalta care s-a facut cit un ghem cand mi-a povestit aceasta.
Toti cei pe care ii cunosc, oamenii care cunosc Africa, marti am luat masa cu un cuplu care au construit un hotel la Dakar in Senegal, care voyajaza acolo de doua ori pe an, spun ce cele doua reliigii pot exista in aceeasi familie dar niciodata un metisaj sau un sincretism intre ele ci doar o stare ca aceea intre doi inamici in stare de non agresiune,. Sunt istorii a unor vieti frinte, din punct de vedere religios si doar atunci cand veti durerea lor iti dai seama cit de profunda este inradacinata in om identiatea religioasa. Casatorii mixte in care s-au fameia a fost subjugata, temenul nu este exagerat, sau cele mai vechi. Casatorii de acum 40 de ani, nici unul nici celalalt nu a practiact religia lui si a ingropat durerea care poate sa izbucneasca in orice moment.
Despre cazul de la ITP este cert ca fiecare institutie cultica isi are Confesiunea ei de credinta si cei care fac parte din ea ar trebui sa impartaseasca aceasta confesiune de cretinta daca nu sunt liberi sa aleaga o alta cale. Nu trebuie sa fie nici complot nici conspiratie.
Si nu in ultimul rind clipul cu William Lane Craig care mi-a fost profesor, clarifica foarte bine diferenta, tot asa cum o face si Remi Brague pe care l-am mai mentionat. Dumnezeul Crestin este un Dumnezeu Trinitar. Teologul evanghelic francez Heri Blovher face la punctul acesta repros cartii lui Volf care de altfel nu e cunoscut de loc in franceza, nu am gasit nimic tradus din ce a scris.
Doctrina trebuie sa ramina curata necompromisa. Aceasta nu este lipsa de dragoste ci afirmarea ei.
Pingback: Încă un comentariu pe blogul lui Eugen Matei – 9 august 2014 | Romania Evanghelica
Primele doua puncte ale comentariului lui Daniel Branzei sint exact exemple de… idealism, nu de realism.
“1. Eu cred ca raspunsul pe care trebuiau sa-l dea crestinii, singurul raspuns necesar in aceasta incercare de dialog ar fi trebuit sa fie o chemare la realitate. Nu stiu pe cine reprezinta islamicii care au semnat scrisoarea initiala, dar eu i-as fi trimis cu ea mai intai la liderii lumii musulmane ca sa le obtina consensul. Atata vreme cat realitatea este ca lumea musulmana este in conflict declarat cu crestinii si cu evreii, orice declaratie teoretica diferita este nula si neavenita. I-as fi trimis la Iran, la cei din nordul Africii si la cei din jurul Israelului.”
Declaratiile TEORETICe au rostul lor, unele sint mai importante decit celelalte, dar Daniel Branzei nu pare interesat sa faca astfel de distinctii si, AICI, sa discute despre ACEA declaratie teoretica care este subiectul articolului lui Eugen Matei.
Oricum, cu Daniel Branzei avem o problema in minus (dar poate alte doua in plus, o data cu introducerea conceptelor de idealism si realism), intrucit a declarat ca “Biserica Saddleback a fost, este și va fi una din cele mai bune biserici din Southern Baptist Convention”, liderul ei fiind Rick Warren, unul dintre semnatarii documentului de la Yale, acuzat in continuare de crislam, “minciuna care nu mai moare”.
Pentru Daniel Branzei “realitatea este ca lumea musulmana este in conflict declarat cu crestinii si cu evreii”, dar pentru acestia realitatea este MAI REALA si vor sa faca ceva ca sa poata trai totusi impreuna. Documentul de la Yale este o rezultanta fireasca a acestei acceptari a realitatii.
Dar Daniel Branzei, Maria Istoc, la fel ca si gugustiucii pe care ii stim deja bine, TEORETIZEAZA teologic tocmai ceea ce avea un context REAL.
Nu trebuie confundate palierele de discutie.
Si, foarte important, liderii unei lumi nu sint de un singur fel. Intrebat-a Stalin: Da’ cite divizii de tancuri are Papa?
“2. Exista o mare deosebire intre realism si idealism. Din cauza aceasta si crestinii se impart intre cei ce teoghisesc si cei ce teologesc (cu semnatica evidenta). Nu cred ca mai este cazul sa ne reamintim ce discutii elevate ducea elita crestina cand cadea Constantinopolul … Riscam sa discutam discutii si sa construim un sistem de idei ideale, dar, in realitate, sa nu avem la dispozitie oameni ideali care sa le puna in practica.”
Daca in realitate nu avem “nu avem la dispozitie oameni ideali” care sa puna in practica ideile ideale, atunci vom renunta, in cele ce scriem pe Internet (ca pocaitii nu scriu in presa nationala sau in revistele de cultura, unde circula IDEILEa, spre deosebire de Internet, unde circula,.. opiniile), atunci ce vom face, vom renunta la a discuta apelind la acele lucruri despre care putem afla ADEVARUL intr-o masura semnificativa?
Daca ne luam dupa ce spune Daniel Branzei, am putea gindi ca Biblia este un compendiu de idealism, nu de realism!…
Mai ales ca ne indeamna sa ne gindim la lucrurile care nu se vad, nu la cele care se vad.
Din nou spun, sa nu confundam palierele de discutie.
Draga Eugen
Iarta-ma daca comentariile mele au fost obtuze. Intr-un cadru academic, orice discutie, cu oricine, oricand, este acceptabil. Daca acesta este cadrul in care vrei sa tii tu discutia este bine pentru tine si cititorii nostri. Am putea incepe dialoguri cu … si ma opresc aici.
In cadrul evanghelizarii si al raspandirii adevarului lui Dumnezeu, problema este putin altfel. Aici, dialogurile se frang in fata adevarului. ,,Toti cei care au venit inainte de Mine au fost hoti si talhari“ nu este un palier prea fertil pentru dialog.
La evrei si crestini, invatatura se valideaza in practica, nu in laborator. ,,Dupa roadele lor ii veti cunoaste“ ramane testul final.
Fratele Richard pleda pentru dialog cu oricine doar ca un capat de pod prin care persoana cealalta sa vina la Christos. Trebuie sa cautam elementele comune ca sa putem face o Evanghelizare eficace. ,,Barbati atenieni, in toate privintele va gasesc foarte evlaviosi …“.
Daca dialogul urmareste aducerea oamenilor la Christos el este necesar. Daca dialogul cauta doar o cale spre convietuire pasnica, el este doar o metoda amabila de a-i lasa pe oameni sa mearga in iad. Un dialog care urmareste doar un ,,sincretism“ religios duce la realitatea Panteonului de la Roma. Cezarul a pus toti zeii cunoscuti atunci intr-o singura cladire ca o metafora ca o convietuire intre credinciosii diferitelor religii din Imperiu este mai mult decat posibila. Stim cu totii ce a facut crestinismul din aceasta metafora.
Exista discutii de dragul discutiilor si dicutii de dragul lui Christos. In ce ne priveste, am vrea sa fim gasiti facand ,,totul ca pentru Domnul“.
Tu esti la Fuller si atmosfera si directia teologica de acolo te ajuta sa lansezi si sa intretii discutii teologice teoretice. Eu sunt in prima linie a razboiului pentru suflete. Probabil ca asta este diferenta de abordare. Inca o data, felicitari pentru maniera in care porti discutiile si pentru munca depusa ca sa fii de folos tuturor. Tine-o tot asa.
Eu cred că pentru un creștin discuția este nu doar binevenită, cu oricine, ci o datorie! Cum zice și Scriptura: „fiți TOTDEAUNA gata să dați socoteală ORICUI…”
Pentru un creștin, orice gest este în ultimă instanță evanghelic. Și când vinzi gogoși în parc [Dar nu cofetarului :)]. Însă nu cred este adevărat că angajarea în conversație are întotdeauna ca scop evanghelismul imediat prin prezentarea celor patru legi spirituale. Există nivele și nivele de discuție, fiecare cu scopul lui, și de cele mai multe ori cele 4 puncte nu trebuie spuse până ajungi la nivelul adecvat.
Pentru că nu privești prea bine la discuțiile „academice,” eu pot exemplifica și pe țărănește, că am crescut la coada vacii, la plug și la munca câmpului, înainte de a veni în America și lucra la computere :). Glumesc, dar nu spun neadevăruri nici în glumă!
Exemplu: Să zicem că îți cade măgarul în groapă în ziua sabatului. Nu poți să îl scoți fără ajutor și în jur nu este decât un ovreu koșer. Trebuie ca tu să-l prinzi de urechi și el de coadă (sau invers) ca să-l scoateți afară, dar el nu lucrează de Sabat. Iar tu, dacă nu-l scoți, nu mai ai lapte pentru copii, și pentru că trăiești în Afganistan, nu ai nici bani de alt măgar. Ești ruinat! Și iaca, o sfârșiți având o discuție teologică despre un subiect economic-social (dacă te ajută să scoți măgarul sau nu), în ziua Sabatului.
Morala: Trăim într-o societate civilă, pluralistă. Vrem nu vrem, până la urmă trebuie să învățăm să trăim împreună fără să ne măcelărim reciproc, deci trebuie să vorbim unii cu alții. Inclusiv teologic.
Are dreptate nenea Richard. „A Common Word” a fost exact aceea – un capăt de pod. Unii evanghelici au căzut în apă înainte să pună primul pilon. Cei ce au rămas în conversație trebuie judecați dacă au gestionat bine dialogul prin ce au făcut după aceea. Sunt câțiva ani de atunci și există un „track record.” Cum am zis, eu nu l-am urmărit ci doar am spicuit pe ici pe acolo. Îți propun să vizionezi clipul următor de la una din conferințe, minutele 31-48 ca un exemplu bun. Nu zic că nu se vor fi făcut și prostii, că nu am urmărit totul.
Cred că ai o impresie greșită despre ce facem noi la Fuller și în general în academie. Sau crezi că noi nu trăim tot pe pământ, nu plângem și râdem la fel, nu slujim același Domn și nu așteptăm aceeași Împărăție? Am văzut cu câtă diplomație îi diplomatizai pe cei cu diplome pe un alt blog. Dată fiind poziția ta de păstor în comunitatea evanghelică, ai putea fi un catalizator nemaipomenit pentru bine în acest domeniu. Îți dau și o idee concretă! În Noiembrie, Evangelical Theological Society și Society for Biblical Literature se întrunesc în San Diego. Din cât am văzut eu, combinat la aceste evenimente vin 10-20 evanghelici români din academia. Dacă și-ar permite, cred că ar veni mai mulți. Hai să-i strângem și să organizăm un eveniment în care venim împreună și discutăm unele aspecte de interes comun, pentru binele Trupului lui Christos! Dacă tu iei inițiativa cu biserica ta în astuparea gropii dintre academie și biserică în comunitatea evanghelică românească, eu te ajut cu ce pot și-i trag de urechi pe academici :)!
Ca să fie clar pentru cei ce nu știu, Daniel mă onorează întotdeauna ca prieten, așa că mi-am permis să fiu mai glumeț și să scriu mai direct, nu o luați ca lipsă de respect penru că noi ne prețuim unul pe altul și trăim după Prov 27:6 :).
Ai luat-o rau pe ulei, Eugen. Tie nu-ti arde de discutii, cit sa nu-ti pierzi prieteniile…
Mai vedem noi…
Eu nu voi mai comenta aici, ci voi folosi mijloacele MELE de comunicare / discutie, unde, cred ca e clar, ma exprim mult mai sever si mai… colorat.
Eu nu vreau să pierd pe nimeni, nici prieten nici dușman (dacă am vreunul) :).
Draga ERugen
Ce bine ar fi daca as putea fi la fel de liber in dialog cu altii asa cum sunt cu tine ! Si tu cu mine !
M-ai apasat pe o rana si m-ai citit foarte repede. Am eu ce am cu academia … Am incercat amandoi si inca mai incercam sa-i facem sa discute ceva pe un blog sau pe un alt fel de platforma publica pentru ca toti sa putem beneficia.
Sunteti un numar destul de mare ca sa puteti bate laptele si sa iasa ceva smantana.
Primesc deci provocarea (propunerea) ta si ma ofer sa gazduiesc la Bethel oricand o saptamana de intalniri cu cadrele romane din academia crestina. Va gazduim, va dam de mancare si va oferim sala mare ca loc de partasie si comunicari. Tu stii mai bine ca mine cum se poate face o asemenea intalnire (mult deosebita de seri de evanghelizare etc.).
Nu vreau sa ma angajez si in numele lui Liviu Tiplea, dar stiu ca are o inima aleasa. Ati putea alege formatul unor comunicari (fiecare sa prezinte o tema de interes general) si/sau sesiuni cu intrebari si raspunsuri intre voi (nu cu cei din sala).
Astfel de intalniri se pot inregistra si trimite pe Internet, etc. Incep sa mai entuziasmez deja ! Gaseste-i si … tragei de urechi, ca de trasul de coada ma ocup eu.
Aaaarrrrrgggghhhh… și eu care mă gândeam dacă pot retrage comentariul înainte să-l vezi :). Oricum, aceasta este o discuție care treubie scoasă de pe internet și discutată direct.
Mie nu mi se pare că discuțiile de aici sunt de dragul discuțiilor, ci pentru a descoperi împreună modul în care am putea fi o mărturie celorlalți, atât creștini, cât și necreștini. Orice interacțiune, orice dialog – fie că e vădit/intenționat-evanghelistic sau nu – dintre un creștin și un necreștin poate avea urmări extraordinare dacă vrea Duhul. Nu dacă venim să-i luăm cu arcanul. Sau ar trebui luați cu arcanul și musulmanii? (iar dacă da, nu-mi dau seama cum anume și ce efect benefic ar putea avea așa ceva).
Domnuler Cristea teorizewi dumneata din fata computerului. Noi traime o realitate aici si mai mult nu cred ca pot sa imi modelez teologia dupa nici un fel de document ambigu. Si nu o fac doar eu au facut-o si o fac si altii. Cu privire la afirmatiile lui Eugen Matei sunt din nou surprinsa. NIMENI NU ESTE IMPOTRIVA DIALOGULUI doar ca el trebuie facut pe baze corecte, pe baze care nu compromite teologia salvifica, nici divinitatea lui Christos si nici Trinitatea.
Alin Cristea ce faceti decit sa imprumutati vocabularul lui Contac pentru care ar trebui sa isi ceara scuze. Iata ca nu puteti dialoga aici cum veti dialoga cu ei?
Dialogul trebuie sa fie in respect reciproc “mutuel” cum spun francezii. Si mai ales cu ce se intimpla azi in Irak cine in afara de realitate?
Iar mademoisele Camix ne da indicatii pretioase sa facem cu au facut musulmanii de-a lungul secolelor “cu arcanul”.
Cine a compromis ce? Unde?
Si un amanut semnificativ. Acest mainstrim Islam bazat pe ideile lui Al Gazali pe care vrea sa spuna Volf ca isi bazeaza perspectiva asupra Islamului a fost un extremist. In una din lucrarile sale nu face altceva decit sa “demonstreze” superioritatea Islamului asupra celorlalte religii si sa spuna ca toti infideli trebuie convertiti. Ca sI Averoez el prolama religia suprema filozofie si descurajeaza orice dialog. Alors sa fim seriosi si informati daca nu facem doar gilceveala.
Ca o apropiere de ei printr-o atitudine prieteneasca ori de cite ori este cazul, este necesara, nu neaga nimeni, de acolo pina a compromite Doctrinele Crestine si a confuda dragostea cu un fel de amabilitate neclara este mult si frontierea nu poate fi trecuta. Daca Crestinismul nu a adus nimic de valoare atunci nu am ce oferi nimanui. Daca Crestinismul a transferat omul din Imparatia intunericului in Imparatia Luminii avem totul sa oferim.
În acest post nu discutăm despre Volf.
Si Isus scpune, sigur nu am contextul in fata mea chiar acum, “Cine nu este cu mine este impotriva mea si cine nu stringe cu mine risipeste.” Inca odata dialog pe baza unei umanitati comune fara compromiterea dogmelor Crestine.
Ce compromis? Care? Unde?
Misionarii crestini care se duc in lumea necrestina nu se duc ca misioanari ci ca medici, cadre medicale, ajutoare sociale, etc. Deci argumentul nu tine. Ma uimesc argumentele d-vs. Nu se leaga. Si in primul rind ei nu sunt nici oamenii dialogului nici a dezbaterilor. Este o cale, pur si simplu prietenia de unde se poate ajunge treptat la discutii dar nu dezbateri cum facem noi. Si apoi de au de impacat Catolici cu Ortodoxi, cu Baptisti, unde sunt in antagonism? Au pareri diferite asupra unor aspecte doctrinare dar nu dusmani.
Da sigur! Se duc doar cu ajutoare. Noi nu vrem să evanghelizăm. OK, eu vreau.
Baptiștii și Catolicii cu siguranță nu au nimic de împăcat! Numai că acu două zile veni un frate baptist nevinovat la mine și mă întrebă „da, Catolicii, și ei sunt creștini?” Nu se mai execută unii pe alții, dar nici frați cu păreri diferite nu sunt!
De ce luati un caz extrem. Fratele asta, dupa cum scrieti e deconectat de realitate. Avea nevoie sa vina la tine pentru o asemenea intrebare? Dar unde se afla.
Cit despre misionari ei nu sunt aceptati in tarile musulmane ca misionari asa ca sutn obigati sa faca altceva ca sa poate evangheliza. Dar scriai mai sus ceva de genul ‘daca musulmanii i-ar expedia pe misionari….. II expediaza si ii persecuteza atunci cand pot. Deci ne jucam cu vorbe aici.
Raminerea la suiect si ideile. Eu am scris primul comentariu la acest post, exact la subiect. Am optat pt raspunsul [scurt] al Aliantei Mondiale Evanghelice. Dl. Matei a optat pt raspunsul de Caterbury; dinsul a motivate ca e mai bine argumentat teologoci. Nu l-am contrazis in urmatoarele-mi comentarii. Dinsul e teolog. Nu mi-am argumentat optiunea pt ca sunt prea multe idei; am vrut sa las fondul altora mai buni decit mine. Mi-a placut la acest raspuns faptul ca declara ca si ei vor sa traiasca in dragoste, etc. Mi s-au parut corect justificate si cu bun simt chiar precautie cele 3 ingrijorari vs. A Common Word, etc. … Am mai scris; nu suntem fara judecata. Dl. Branzei are dreptarte. Argument? 9 ani de istorie post-Yale. Am si uitat-o. Primavara araba a dus la democratie si… iad pt crestini. Din NE Africa pina in Siria. “Peste tot a fost la fel” – mi-a spus ieri la picnic-ul bisericii un orthodox copt refugiat din Egipt. Uitasem! “De nu ajungeam in America aveam soarta lui Miream din Sudan” – mi-a spus ieri o shiita din Bagdad increstinata si “maritata crestin”. Ba am uitat de Boko Haram de anu’ asta (ne-au furat avionul pierdut, Ucraina, fotbalul si ISIS). Credeam ca nu poate fi mai rau decit Boko Haram; ba poate, ISIS. Am polemizat indelung cu un “semnatar Yale”. A incercat sa ma convinga ca funamentalistii islamici si cei crestini sunt la fel de rai. Nu sunt!. ISIS e inimaginabil si are support mai mare decit s-ar crede in lumea musulmana. Am participat ieri la demonstratia “Save Iraqi Christians”. Ce facea unica aceasta demonstratie? Demonstrantii erau refugiati caldeieieni (catolici) din Bagdad; ii alungasera militiile Shiite de dupa al doilea razboi din Golf. Credeam ca shiiti sunt mai rai cu crestinii; cu Sunitii lui Sadam parca se intelesesera crestinii. Nu, nu e asa! Acum ii “zboara” sunitii pe crestinii din nordul Irac-ului [unii se refuiasera mai nainte din Bagdad}. “Obama, Obama unde esti?”- strigau ieri demonstrantii. Mie imi venea sa adaug “Yale, Yale, unde esti?”. Branzei avea dreptate. Sunt academicii Crestini [ca si cei laici] intr-un turn de fildes imaginindu-si o lume ce nu exista? Sunt dispus sa invat. Dar cei mai destepti/pregatiti dintre noi nu trebuie sa mimetizeze (dace de la mimetism se poatre face verb) politicile de stinga si sa le imbrace in haina Biblica. Daca sunt optiunile lor policice, no problem. E dreptul lor. Dar nu trebuie imbracate intr-o haina biblica si “aplaudate crestineste”!
Domnule Radu, îmi pare ră că trebuie să o spun, dar dumneavoastră din nou călătoriți în toate direcțiile, departe de subiect. Dacă ați face răspunsurile cam un sfert din lungimea lor obișnuită și la subiect, ați avea mai multe șanse să fie citite. Abordați un singur punct într-un singur răspuns. Nu ne duceți de la subiectul nostur la Miram, Ucraina, ISIS, Irak, Sadam, etc.. Acelea sunt alte lucruri care își au locul lor.
Eu nu am deviat. Dvs pareti coplesit de multimea comentariiilor. Daca dvs ati citit raspunsul Aliantei Evanghelice ati fi vazut la ce ma refer. Am scris primul comentariu la acest post si am fost la subiect: am spus ca mi se pare cel mai potrivit raspuns dar n-am spus si de ce. Am revenit spunind de ce: mi s-au parut justificate cele 3 “concerns” pe care ma asteptam sa le fi gasit si in documentul Yale tinind cont de prestigiul acestei scoli. Apoi, am aparat parerea lui Branzei, adica aceea ca documentul Yale e desprins de realitate. Dovada? Ce a urmat lui: Situatia din ce in ce mai grava a crestinilor din lumea musulmana. Ce legatura are asta? Yale nu erau prooroci dupa cum nici eu nu sunt. Privind inapoi putem vedea (cum zice Branzei) ca erau in cel mai bun caz idealisti? PE cine reprezentau intrebau Branzi? Etc… Impactul a fost… intre evanghelici…Nu va condamn ca n-aveti timp sa citit tot ce vi se scrie asta nu inseamna ca eu nu m-am referit la document si la impactul lui dac-a existat. Ma sateptam sa fi citit raspunsul aliantei de aceea am fost scurt in primul meu comentariu.
Da, de unde. Așa crezi dumneata. Citesc tot ce cred că merită citit. Bineânțeles că am citit tot ce am recomandat. Alfel nu recomandam.
Cum nu este compromis cand documentul este formulat, dupa afirmatia ta, ‘din punctul lor de vedere’ Un dialog trrebuie sa tine cont si de punctul celuilalt de vedere, si mai ales de Adevar. Daca doma Crestina e compromisa nu exista dialog. Tout ne se valle pas cum spune Patrice Hadjadj pe care il puteti auzii mai jos. Tipul este un AS a reusit agregatia cu 20/20. Nimeni nu a mai reusit asta in insotria Frantei din ultimile decenii. In Franta pe linga doctorat iti trebuie agregare.
Ai afirmat concret că documentul neagă divinitatea lui Christos, Trinitatea și doctrina mântuirii. Poți să arăți unde?
Mais l’empereur connaissait naturellement aussi les dispositions inscrites dans le Coran – d’une époque plus tardive – au sujet de la guerre sainte. Sans s’arrêter aux particularités, comme la différence de traitement entre « gens du Livre » et « incroyants », il s’adresse à son interlocuteur d’une manière étonnamment abrupte au sujet de la question centrale du rapport entre religion et contrainte. Il déclare : « Montre-moi donc ce que Mohammed a apporté de neuf, et alors tu ne trouveras sans doute rien que de mauvais et d’inhumain, par exemple le fait qu’il a prescrit que la foi qu’il prêchait, il fallait la répandre par le glaive. »
SI iata portiunea din discursul Papei care a inflamat presa in primul rind in America, si numai bine le-a servit-o lui Al zaira si arabilor. Era vorba de un citat. Si era vorba de difernta intre Chrestinism care este gata sa dialogheze cu ratiunea pe cand Islamul nu este.
Nu sunt destul de fluent în franceză și nu am timp să lucrez cu unelte.
Nici nu am discutat aici declarațiile Papei decât că am menționat un pic de istorie. Da, știu că este vorba de un citat, dar aceasta este irelevant pentru discuția noastră.
2. Senatul ITPB a analizat conţinutul documentului Loving God and Neighbor Together: A Christian Response to A Common Word Between Us and You, … etc. etc.
Eugen: Nu este nevoie să copiezi tot documentul aici. Este disponibil la http://itpbucuresti.ro/noutati/comunicat-al-senatului-institutului-teologic-penticostal-din-bucure–ti_1
Nu înțeleg… reproduci documentul ca dovadă pentru el însuși? 🙂
Extrat din declaratia ITP eu nu am citit documentul de la Yale ei se pare ca l-au citi si ca l-au gsit compromitator. Cit priveste citatul dat de Papa cum nu este relavat cand in articol scrii ca scrisoarea de la Yale, sau A Common Word este reactie la cuvintarea papei care a afirmat,scris negru pe alb, mai sus in articol, ca Islamul este o religie violenta. Papa nu a afirmat asa ceva, am tot discursul si banuiesc ca e gasibil si in engleza. Iar despre Papa Ioan Paul II aflu abia acum ca nu a cerut niciodata iertare musulmanilor pentru cruciade, ceea ce eu mentionam intr-unul din comentariile de mai sus ci si-a exprimat regretul pentru violentele care au avut loc uneori in istoria Crestinismului din care presa a facut discurs de “pocainta inaintea Islamului.” Trebuie sa discernem bine ce este adevarat de ceea ce nu ese atunci cand e vorba de presa.
Cit priveste clipul de mai sus merita ascultat. Este vorba de principiile unui dialog care nu poate avea loc decat atunci cand se respecta credinta si punctul de vedere al fiecaruia fara ca acest fiecare sa aiba dreptatea lui, ceea ce ar fi un feld e inchistare, ci in deschidere spre gasirea adevarului si recunoasterea ADEVARULUI.
OK, deci noi discutăm documentul de la Yale. Tu nu l-ai citit. La fel cu cartea lui Volf. Atunci de ce nu te abții până nu le citești, si să comentezi la subiect. Nu discutăm aici nici discursul Papei.
Precum în postul precedent, și aici deviezi discuția spre a declara cât de păgâni, răi, etc. sunt musulmanii în genral. OK. De acord. Acum, putem să ne întoarcem la subiect?
A privilegia pista unui complot este a devia de la adevarul acestei situatii adevar pe cre ITP in comunicatul lor il clarifica. Nu stau pe o pozitie care compromite credinta Crestina. Un lucru de reprosat poate organizatiilor, institutiilor crestine este ca nu spun ‘Cutare a fost eliberat din functie pe motivul cutare” Ci ca si-a dat demisia.
Care pistă? Care complot? Care adevăr? Care eliberare din funcție dacă omul a luat o decizie „unilaterală” de a demisiona?
Si care e subiectul ca trebuie sa fim doar de acord cu ei si sa renuntam la tot ce credem noi?
iata traducerea lui interviului cu Patrice
Pentru intretinerea unui dialog trebuie sa existe respectful de celalat si maniera lui de abodare a subiectului si a punctului sau de plecare. Iar eu nu pot sa il seduc psihologic cu retorica mea pentru ca atunci nu ar mai invige adevarul ci retorica mea, abilitatea mea retorica. Respect fata de persoana dar si dar si o necessitate de a iesi din brioul rhetoric, o stare de umilinta, pentru ca ceea ce trebuie sa invinga este adevarul. Este vorba de o dispozitie.
Respectul fata de celalalt nu inseamna respectarea tuturor tezelor si a credintelor pentru ca nu toate tezele si credintele sunt corecte. Exista teze si credinte false la care trebuie sa ne opune, daca nu, nu exista dialog. A spune ca fiecare are adevarul lui inseamna a se inchide in relativism. Inseamna ca nu mai suntem in cautarea adevarului ci in cautarea unei maniere de a-l domina pe celalalt.
Orice dialog nu merita sa aiba loc pentru ca in momentul in care acceptam ca toate tezele si credintele sunt egale ne inchidem intr-un relativism si dialogul nu mai are rost.
Dialogul isi are rostul lui atunci cand ambele parti, eu si persoana care imi sta in fata cautam adevarul si ne lasam convinsi de acest Adevar. Convinsi inseamna invinsi impreuna de Adevar. Deci in dialog nu este vorba de aceptarea adevarului celuilalt sau a amindourora ci de acceptarea ADEVARULUI.
Cine a renunțat la ce?
Perfect! Acum aplică principiul la răspunsul dat de creștini musulmanilor. Aceasta au încercat ei să facă.
Cine ei, musulmanii? Ar insemna sa nu fi citit istorie de loc. Crestinul a incercat dintotdeauna sa dialogheze ei au fost cu sabia dintotdeauna. N-o sa schimbi tu de acum istoria doar pentru ca intentionat vrei sa o citesti altfel.
Si am reprodus documentul ca sa iti reamintesc ca ITP-ul gaseste ca este incompatibil cu Statutul lor de credinta si cu al nostru mi se pare, al nostru ca si crestini.
Daca musulmanii nu sunt rai, aici revii tot timpul de buni ce sunt fac ravagiile pe care le fac in Iraq, in Syria, in Mali, in Republiaue Sud Africaine, ca sa nu mai spuneam ce au facut in Darfour.
Știu ce a găsit ITP-ul. Spune-mi tu cum intepretezi documentul, că poate ITPul e greșit. Dacă este incompatibil cu statutul tău de credință ca și creștin poți să spui in ce punct? Eu am spus că o să-mi exprim părerea și în privința răspunsului de la ITP, dar întâi pun documentul în context. N-ai observat?
D-le Matei: @”Da, de unde. Așa crezi dumneata. Citesc tot ce cred că merită citit.” Atunci nu mai ziceti ca n-am fost la subiect.. Si raspunsul evanghelicilor era din postul dvs. Spre deosebire de altii am revazut in fuga raspunsurile (nu e prima data cind le vad). Celelalte lucruri scrise tin de context. Dupe mine, el e mai larg decit cel descris de dvs in preambul. E viata de unde traiesc comunitati semnificative de musulmani; acolo e pace/razboi. Arareori academicii pun mina pe arme. Numai bine! Nu va mai necajesc.
Tocmai de aceea am zis că nu recomand ce nu citesc. Am recomandat răspunsul Alianței Evanghelice Mondiale pentru că l-am citit.
Dacă mi se permite, aş observa că nu există un standard obiectiv al unui limbaj lipsit de ambiguitate, cu atât mai puţin al celui lipsit de onestitate. Fiecare cântăreşte aceşti parametri în mod diferit, în propriul context (de aceea este şi atât de importantă construirea unui context cât mai clar şi mai cinstit faţă de toţi cei implicaţi într-un dialog).
Ca exemplu, putem privi la câteva fraze extrase din două dintre răspunsurile recomandate în articol.
-And we do agree with you that future dialogue between us can be based on the ‘common ground’ of our obedience, within our own faiths, to the double love command, together with our fundamental confession of the unity of God. (BWA pag.1)
-It is by reading each other’s Scriptures that we shall come to understand each other better and learn better how we both speak of God. (BWA pag.2)
-In your opening summary, you commence with what is obviously a “call to Christians” to become Muslims by worshipping God without ascribing to him a partner. May we, in return, invite you to put your faith in God, who forgives our opposition to him and sin through what his son Jesus Christ did for us at the cross? (WEA pag.2)
Aplicând un standard foarte înalt de claritate şi onestitate, ar trebui să facem atmosferă celor două organizaţii pentru că nu au folosit “the unity of the Christian God and the so-called unity of the muslim false deity”, “how we both speak of God (in our case) and of a certain Allah (in your case)”, respectiv “worshipping Allah”. Evident, conţinutul de ansamblu al răspunsurilor poate face inutil sau justificat un astfel de “scandal”, iar, din câte am văzut, problema documentului de la Yale poate fi, pentru mulţi opozanţi, atitudinea sa fundamentală — deschiderea prematură a braţelor şi o îmbrăţişare grăbită şi aparent iresponsabilă. Prematur, grăbit şi iresponsabil nu sunt termeni tocmai riguroşi, în schimb sunt clari şi oneşti.
Documentul de la Yale nu afirmă suficient de apăsat ceea ce cred creştinii (iar aici s-ar putea să fie nevoie de citirea şi pacificarea tuturor răspunsurilor prezente şi viitoare), dar nici nu infirmă explicit şi fără echivoc. Însă se pot face oricând procese de intenţie din alegerea cuvintelor — cine nu a scris cum aş scrie eu, nu crede ceea ce cred eu. Din nefericire pentru Yale, contextul răspunsului lor este dat de “afirmaţia” că Allah şi dumnezeul creştinilor (care nu are cum să fie numit dacă nu-L accepţi pe Isus Cristos!) sunt de fapt acelaşi Dumnezeu, cunoscut “în (mare) parte” de către creştini şi aproape complet răstălmăcit de către musulmani. Nu de tot, pentru că le cere măcar supunere şi îndoita dragoste, zic unii — ba fără scăpare, fiindcă nu cred că Isus Cristos este Dumnezeu, zic alţii. Pe fundal, discuţia este de fapt legată de cât de multe, umilitoare, altruiste, curate, inteligente, înţelepte şi nebuneşti eforturi ar trebui un ucenic al lui Cristos să facă înainte de a-şi scutura praful de pe picioare.
Trebuie precizat clar şi onest faptul că Allah ESTE un nume propriu în credinţa islamică, deşi poate fi confundat cu un cuvânt arab pentru “DumnezeuL, singurul Dumnezeu”. Din acest punct de vedere, tot clar şi răspicat trebuie spus că Allah, un dumnezeu numit Allah, nu poate fi Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Deci nu este întrutotul adevărat că musulmanii revendică rădăcini esenţialmente comune cu evreii şi creştinii. Islamul îl proclamă însă pe Allah şi ca singurul dumnezeu abstract, atotputernic, atoatecreator, veşnic — iar aici declară Miroslav Volf că există “suficientă asemănare”. Este un “teren comun” totuşi instabil şi şubred, pentru că exclude practic latura mistică (condamnată la mortală eroare prin atribuirea unui nume-capcană lui Dumnezeu, astfel veşnic ascuns în spatele unui idol ucigător) şi se sprijină pe o anumită parte raţională a monoteismului, prezentă din abundenţă şi în creştinism. Dar la Yale şi mai ales la Volf pare să conteze mai mult atitudinea faţă de cel ce nu ştie că nu ştie. şi pe care, chiar dacă Dumnezeu nu îl cheamă încă la Sine prin Isus Cristos, un creştin are datoria să-l iubească dincolo de abstracţiune şi de slujire umanitară. Câteodată asta se traduce prin exersarea obsedantă a propriei umile inutilităţi în vecinătatea Adevărului, cu speranţa că nu devine nocivă. Este ceea ce mi se pare că fac atât Volf, cât şi Piper — nu relativizează decât propria empatie, fiecare crezând că — biblic! — ar trebui să fie într-un anume fel exprimată şi (ne)limitată. A lăsa minunea convertirii pe seama Duhului Sfânt sau a lui Isus Cristos însuşi este un pic cinic şi duplicitar, fiind echivalent cu a cere din senin colosale semne şi minuni cu Nume, dar fără chip. Ceea ce se poate vedea deseori la creştini, chiar şi pe această pagină, este voluptatea cu care cred că se fac utili proclamând inutilitatea creştinilor în răspândirea trăirii credinţei, propagare confundată cu proclamarea Evangheliei sau a Adevărului. Asta când nu e vorba de simple “declaraţii” şi “luări de poziţie” strict legate de politica eclesială.
Mai mult despre aceasta intenționez să abordez pe viitor. Deocamdată, ce ne facem cu mai toate Bibliile arabe care istoric traduc Dumnezeu cu Allah? 🙂
Două chestiuni @ Cristian Anton și @ Eugen Matei. Dacă documentul nu afirmă destul de apăsat și clar ceea ce cred creștinii, se poate spune același lucru despre cele afirmate/ infirmate în document cu privire la ceea ce cred musulmanii?
Dacă e aceeași ambiguitate, atunci asta ar trebui să schimbe puțin lucrurile. Le schimbă și dacă nu, dar în celălalt fel.
Iar celălalt lucru. Mi s-a spus că la conferința de la București, întrebat fiind cum ar trebui evanghelizați musulmanii, Volf ar fi răspuns că între creștinism și islamism ”există suficientă asemănare pentru a începe un dialog” (ca să întregesc ghilimelele de sus), nu pentru a lăsa lucrurile așa cum sunt. Posibil să apară ideea și într-un dintre cărți, dar nu sunt sigură.
Documentul islamic este cel ce a inițiat discuția. Normal, este scris în termenii lor. Documentul de la Yale este un document de acceptare a dialogului. Deci, nu cred că trebuie să privim la cele două documente în acest fel. Dacă nici acum, după 7 ani, nu privim la ce a urmat după documentele inițiale, cred că ne împotmolim degeaba.
Cred că ambiguitatea este receptată negativ şi în privinţa Islamului, ale cărui puncte întunecate şi incompatibile nu sunt scoase suficient în evidenţă. Celelalte răspunsuri o fac cu diplomaţie şi fermitate — dar iarăşi, comparăm categorii diferite de reacţii. Cât despre dialog, contrar frustrărilor resimţite de noi toţi zi de zi în toate arenele şi cotloanele de taină, probabil că marea problemă este continuarea, nu începerea lui, în ciuda semnelor evidente că s-ar putea să fie complet inutil. Iarăşi, poate fi tot o chestiune fundamentală de atitudine (para)creştină acest chin autoimpus al dialogului în umbra turnului Babel: în două Evanghelii din trei condiţia renunţării este nu atât neacordarea “dreptului la cuvânt” sau o primire neprietenoasă, cât opacitatea interlocutorilor. Mă întreb cum se poate aplica acum Matei 10:14, în condiţiile în care Vestea cea bună, în formă brută, este comunicată deja întregii lumi care o respinge. Să aibă acum misionarii o sarcină mult mai grea decât comunicarea itinerantă, să se fi schimbat fişa postului? Dar şi în vechime se cerea puritatea celestă a unei înţelepciuni cât se poate de terestre. Unii i-ar spune, poate, politică.
Există feluri și feluri de dialog, cu diferite obiective. Diferite persoane sunt chemate la diferite tipuri de angajări în dialog.
Opacitatea interlocutorilor este evidentă, dar asta nu înseamnă că nu trebuie dialogat.
De ce doar Matei 10:14 și nu și 10:5? :). Să nu mergem deloc la ei, numai la ai noștri. 🙂 Text și context.
Înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii, da. Nu știu dacă acum e mai dificil decât atunci când nu exista mass-medie, bănuiesc că prin Matei 10:14 vă gândiți nu neapărat la motive de a refuza dialogurile musulmani-creștini, cât perspectiva care vedem că suntem oarecum ”forțați” s-o îmbrățișăm din cauza reacțiilor negative din țară față de toată chestiunea asta. Iar aici ajungem la utilitatea continuării dialogului dintre cele două categorii. Matei 10:5 la fel. 🙂 Dar de ce nu și 1 Tesaloniceni 5: 21?
Sunt multe chestiuni în Biblie care pot fi scoase din context, și uneori este chiar folositor să facem asta — pe diverse planuri care nu sunt toate de natură adânc spirituală. Valoarea și folosul unui astfel de demers nu pot fi universale, absolute, imuabile. Cu suficientă precauție și bun simț (ce-o fi ăla?), putem transplanta idei biblice în alte contexte, mai ales dacă rămânem conștienți că faptele și atitudinile noastre ne fac manifestă teologia mai abitir (iată o expresie cu adevărat potrivită în acest context!) decât orice eseu, crez recitat săptămânal, adeziune semnată sau certificat de botez. Deci da, nu facem neapărat hermeneutică și exegeză atunci când ne punem întrebarea despre Matei 10:14 în contextul dialogurilor cu Madam Istoc. Dacă reușim să aplicăm 1 Tesaloniceni 5:21 acestui tip de dialog și reținem ceva bun (în afară de diverse informații ce se cer uneori și verificate), probabil că nu suntem departe de sfințenie… [Deplâng abandonul domnului Doru Radu, care mi se pare un partener de dialog care încearcă permanent, prin atitudine, să aducă spiritul creștin în prim plan. Dânsul poate recunoaște când e “luat de val” (a admis că trecuse cu vederea faptul că inițiativa dialogului a fost a musulmanilor, să vedem dacă doamna Istoc admite că a tradus greșit o frază importantă din clipul lui Patrice-Fabrice al Hadjaj, cea cu “orice dialog nu merită să aibă loc”), și a avut cel puțin o contribuție pozitivă în discuție, arătând faptul că Yale este (arguably but quite notoriously) un fief al teologiei liberale — ceea ce ar putea explica unele reacții și poziționări mai bine decât multe argumente. Dânsul este tratat uneori brutal, batjocoritor și crud, și este pentru mine un exemplu în privința felului în care ne-am putea folosi obrajii.]
Nu la mass media și nici la reacțiile politice neaoșe mă gândeam — dialogul este din start inutil atunci când argumentele părților ascund adevăratele cauze, care nu se lasă clintite și negociate. Ci la întreg mecanismul educațional și formativ actual al umanității (din care Matei 10:5 face parte integrantă, împreună cu tendința opusă, într-o încleștare spectaculoasă), în fața căruia ucenicia pare singura șansă. Lumea întreagă (mă rog, e un fel de a spune) cunoaște mesajul Evangheliei, prezentat într-un mod care, chiar dacă nu e destinat unei antagonizări programatice, îi permite să-l respingă fără probleme și să-și facă anticorpi rezistenți din fragedă pruncie.
Teoretica utilitate a unui dialog public rămâne infima posibilitate de a fi urmărit și asimilat, în părțile sale bune — dacă sunt corect înțelese — emise de oricare dintre părți, de majoritatea sau minoritatea mută care încearcă să gândească. Nu să-și formeze sau justifice idei fixe sau propria ideologie de-a pururi opacă la orice argument. Opac, în acest context, înseamnă impenetrabil la lumina ideilor bune care le vin altora. Într-un dialog cu Madam Istoc mai înseamnă și surd la cuvintele care vor măcar să exprime poziția altora, înainte de o judeca de parcă am fi înțeles-o deplin.
Ca să nu pară că întind doamnei Maria Istoc curse cu rezultat previzibil, am să dau explicația relativ la eroarea de traducere pe care o reclam — care în sine nu este gravă, ba chiar poate fi apărată cu succes, dar nu în acest context. Gradat, aș spune mai întâi că era mai “bine” spus “nu orice dialog merită să aibă loc”, “orice dialog nu merită să aibă loc pentru că etc.” plasând de fapt, cât se poate de corect, afirmațiile din clip într-o lume ideală. Pe planeta noastră mai rar să se împlinească cerințele respective, mai ales în domeniul credinței, unde Adevărul trebuie să treacă și prin inimă și este o Persoană. Incriminarea retoricii și pretenția cam naivă de a enunța adevăruri orbitoare, autoevidente și cristaline fără a folosi tușe personale înrădăcinate în trăire sau inspirație nu prea are rost nici în filosofie măcar, darămite în religie. Apoi, omul folosește cuvântul “discurs”. A-l traduce prin “dialog” nu se justifică, cred, înainte de a explora sensurile pe care le putem pierde astfel. Lăsând deoparte faptul că vorbitorul spune “Tout discours ne se vaut pas”, ceea ce ar putea fi o exprimare colocvială pentru ceva gen “Tous les discours ne se valent pas entre eux”, contextul imediat al frazei ne spune de fapt că sensul intenționat ar fi acela că nu toate tezele sunt la fel de corecte, nu au toți dreptate “în felul lor”. Pentru discuția noastră însă, cred că vorbitorul a spus, fără să vrea, esențialul: nu toate spusele, ideile sau tezele pot fi comparate tranșant, chiar dacă folosesc cuvinte și fraze aparent echivalente și sunt diferențiate printr-un simplu NU, pentru că fiecare are sens numai în propriul context, devenind adevărate blasfemii sau tâmpenii de îndată ce le transpui în contexte nepotrivite. Una din marile probleme ale discuției de față este faptul că pur și simplu se forțează contexte greșite în jurul unor idei. De pildă, să luăm afirmațiile: “Allah nu este Dumnezeul meu”, spusă de un mistic creștin rezonabil, curat la suflet și bine intenționat, “Musulmanii și creștinii se închină aceluiași dumnezeu”, spusă de un sociolog ateu al religiei, și “Musulmanii și creștinii se închină, mai mult sau mai puțin corect, aceluiași Dumnezeu pe care îl cunosc în măsuri și moduri complet diferite”, spusă (să zicem) de Miroslav Volf. A trage concluzia că Eugen Matei, după ce ne va demonstra că Volf are într-un anumit context dreptate și în altele nu, s-ar duce vreodată la un mistic creștin să-i spună că n-ar fi o problemă dacă, în extaz sau banală rugăciune, L-ar putea numi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului Isus Cristos, “Allah”, ba că e chiar de dorit așa ceva pentru a avea o credință ideală, este un tip de abuz nepermis — dar care totuși se practică avântat și cu sfântă autoîndreptățire. Atunci când face respectiva afirmație, Volf se plasează într-un context foarte exact definit, dar pe care unii sunt atât de ultragiați încât refuză măcar să-l examineze. E drept că asta cere (puțin!) efort, fiind vorba de istorie, istoria religiilor, epistemologie, teologie și teologie comparată, toate la nivel de popularizare — sau măcar lecturarea cărții despre Allah a inculpatului. În ce măsură ne putem trezi că, din cauza lui Volf și a celor de la Yale, afirmă cineva că budiștii, zoroastrienii și confucianiștii se adresează aceluiași dumnezeu ca și creștinii rămâne de văzut. Oricum, pentru doamna Istoc, știind că n-are de gând să citească vreo carte de Volf, trebuie spus că între primii pe listă ar putea fi Platon și Nicolaus Cusanus — ultimul va fi cu indulgențe, doar are de-a face cu Papa.
De acord. Cei ce sunt ofensați de documentul de la Yale sunt ofensați pentru deschiderea lui și acceptarea partenerilor de dialog, de atitudinea lui fundamentală. Documentul încearcă să fie cât de deschis se poate, fără a accentua diferențele dar și fără a compromite. Aceasta ofensează pe creștinii care i se opun. „They (the muslims) stuck it to us and we did not stick it back to them.” 🙂
Și din nou de acord. pentru a cunoaște poziția autorilor documentului de la Yale trebuie ținut cont de conversațiile care au urmat. Documentul în sine este un act politic de deschidere pt. dialog. În ce a urmat, au compromis dialoganții creștini credința creștină (Trinitatea, divinitatea lui Isus, etc.?). Astfel, oponenții documentului îl iau ca altceva decât ceea ce este și îl chițibușeresc 🙂 teologic fără să considere contextul lui larg și intenția, și fără să recunoască ofensa de bază: nu ne place atitudinea cu care discutați cu musulmanii! Că de altfel, cum zice Mohler, și creștinii și musulmanii știu foarte bine de sute de ani unde stau teologic.
Discuția privind Dumnezeul creștin și Allah e mai delicată și intenționez să o abordez pe viitor.
Si care este ofensa de baza? Ea nu exista daca suntem onesti.
Papa a dat un citat. C’est tout. Si de altfel Ioan Paul II nu a cerut niciodata iertare musulmanilor el a exprimat doar regregul ca in istoria Crestinismului au fost si erori si viloenta. Dar nu a cerut iertare. Alors, care este ofensa, unde? Discursul specific al celor care culpabilizeaza Crestinsimul intr-un mod fals.
Vorbim de ofensa de bază a documentului de la Yale nu de ofensa Papei. Adică ce te ofensează pe tine în documentul Yale. Simplul fapt că se anjgajează în dialog fără să le dea musulmenilor peste cap (măcar doctrinar, dacă altfel nu se poate 🙂 ).
Pingback: Eugen Matei: Pentru a cunoaște poziția autorilor documentului de la Yale trebuie ținut cont de conversațiile care au urmat… | Romania Evanghelica
Reblogged this on Persona and commented:
Rebloghez si eu, chiar daca tirziu, din pricina unei calatorii la antopizi, un text important pentru dezbaterile actuale legate de subiectul artificial si paranoid al presupusului ‘crislam’ al unor evanghelici romani.
Pui documentul in context. Care context. Shimba contextul tot continutul? Despre contexti afirmi in articol ca papa a spus ca Islamul e violent, dar nu a spus Papa ci a dat un citat pe care ti l-am reprodus si ti-l mai reproduc. « Montre-moi donc ce que Mohammed a apporté de neuf, et alors tu ne trouveras sans doute rien que de mauvais et d’inhumain, par exemple le fait qu’il a prescrit que la foi qu’il prêchait, il fallait la répandre par le glaive. »
In traducere romana
Arata-mi ce a adus nou Mahomed si vei vedea ca nu vei putea gasi nimic decit raul. Tot ce a adus este inuman, de exemplu faptul ca ceea ce a pedica el trebuia transmis prin sabie.(Cuvintul folosit in traducerea franceza este secure, care da o conotatie si mai viloenta).
imparatul bizantin Manuel II Paleologul si un savant persan care a avut loc in 1391. D
Ti-am pus si traducerea romana pentru ca nu esti “fluent” in franceza. Tu scrii in articol ca papa a spus….. Ei nu papa a dat un citat din care s-a aprins lumea aprinsa de cei care vor scandal si nu pace si nu dialog.
Cit despre articolele precedente. Comentariile mele au fost pe puncte si la subiect, dDar tu nu ai raspuns.. Nu am discutat cartea lui Volf ci vido clipul cu Adonis Vidul care il combate dar nimeni nu mai baga in seama videoclipul pentru ca trebuia sa treaca Volf pe la Bucuresti cu succes.
Am scris despre eliberarea din functie pentru ca tu spuneai ca sunt alte motive decit cele anuntate, pasami-te se constrieste o alta facultate penticostala la Cluj si ca domnul in cauza a fost fortat sa isi dea demisiea.
Maria, dacă te-ai angaja în discuție cu mai puțină patimă ai observa că eu nu am detaliat contextul comentariilor Papei și nu am spun că Papa a spus… Am spus doar că comentariile lui AU FOST PERCEPUTE… Da, știu că Papa a citat un document vechi, etc., dar asta este irelevant.
Iar eu nu am discutat videoclipul lui Adonis.
În principiu nu mă intereasează alte aspecte ale problemei ci doar cele pur teologice.
Oponentul e opac dar trebuie dialogat. Cum dialoghezi cu unul care e opac pentru ca a fi opac inseamna intre altele a nu dialoga. Iar penntru mademoiselle Camix imi place exegeza dumnei, 1 Tes. 5.21. Tocmai la asta face referinta Pavel si tocmai aici putemm aplica versetul. Domane, Doamne.
Într-un dialog nu trebuie să ai neapărat un oponent ci un interlocutor. Se pare că tu vezi islamul ca un monolit (probabil cu ISIS la centru), deci poziția ta în cele discutate are sens total pentru tine. Este o chestiune de atitudine care nu are prea mult de-a face cu conținutul documentelor. Succes!
Pingback: Bursa zilei (16.08.2014) – Eugen Matei: Într-un dialog nu trebuie să ai neapărat un oponent ci un interlocutor | Romania Evanghelica
Da este vorba de interlocutor, si aici ma voi opri, nu gasisem cuvintul potrivit. Chestiunea este in ce masura interlocutorul isi respecta locul de interlocutor fara a incerca sa isi impuna punctul de vedere. Ma repet pentru ca e nevoie, un dialog cu ei nu poate fi bazat decit pe o umanitate comuna. ALLAH NU ESTE YAHWEH.
…si nici Cristos nu este YHWH…
Reblogged this on Pasarea Phoenix Remixed & co and commented:
Din cilcul cum să înțelegem islamul fără a ne omorî între noi și fără a-i omorî pe musulmani, o scurtă analiză bine făcută și bine intenționată:
Pingback: Opinie privind „A Common Word” și Răspunsul de la Yale (1): despre păcatele de omitere | Chibzuieli
Pingback: Opinie privind „A Common Word” și Răspunsul de la Yale (2): despre păcatele de comitere | Chibzuieli
Pingback: Opinie privind „A Common Word” și Răspunsul de la Yale (2): despre păcatele de comitere | Chibzuieli
Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 6 august | RoEvanghelica
Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 6 august (2017) | RoEvanghelica
Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 6 august (2018) | RoEvanghelica