Pentru a înțelege cum se face că Vasile s-a convertit la mormonism și eu nu (cel puțin, nu încă :)), deși am fost expuși acestuia în mod similar, trebuie să cunoașteți cu ce fel de epistemologii operăm fiecare. Cum credem că ajungem să cunoaștem ce este adevărat și ce nu? Ce surse de autoritate avem? De cine sau de ce ascultăm? Două aspecte sunt relevante aici: scripturile pe care le acceptăm (dacă avem vreo una) și metoda de a ajunge la adevăr. În această postare mă voi ocupa de metoda epistemologică la mormoni – pe viitor mă voi referi, sper, la scripturi.

Metoda pieptului arzând

Pasajul biblic despre cei doi ucenici care călătoreau spre Emaus dezorientați cu privire la Isus imediat după răstignire este foarte relevant (Luca 24:13). Pe când își spuneau unul altuia speranțele năruite cu privire la Isus, un străin s-a apropiat și a început să vorbească cu ei. Ca să răspundă nedumeririlor lor privind Mesia, străinul „a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24:27). Mai târziu, când cinând, l-au recunoscut la frângerea pâinii, s-au mirat de puterea cuvintelor lui Isus: ,,Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?” – au zis ei.

Această expresie ilustrează perfect metoda mormonilor. Criteriul adevărului la mormoni se bazează pe faptul că Duhul Sfânt lucrează în inima omului și îl convinge de adevăr în mod direct, făcând ca sentimentele lui să fie atât de vii în fața adevărului, încât „să ardă inima în piept.” Dar, ce spun eu? Să-i lăsăm pe mormoni să vorbească. În „Doctrina și Legămintele” una din cărțile sfinte ale mormonilor, se ilustrează acest principiu într-o revelație primită de Joseph Smith și Oliver Cowdery, în 1829 astfel (DC 9:8-9):

But, behold, I say unto you, that you must study it out in your mind; then you must ask me if it be right, and if it is right I will cause that your bosom shall burn within you; therefore, you shall feel that it is right. But if it be not right you shall have no such feelings, but you shall have a stupor of thought that shall cause you to forget the thing which is wrong.

Dar iată, îți spun, trebuie să studiezi (textul sacru – n.tr.) în mintea ta; apoi, trebuie să mă întrebi pe mine dacă este adevărat, și dacă este, voi face ca pieptul tău să ardă în tine. Astfel, vei simți că este adevărat. Dar dacă nu este adevărat nu vei avea astfel de simțiri, ci simțămintele tale vor fi insensibile, și te vor face să uiți ceea ce este neadevărat.

De-a lungul interacțiunilor mele cu mormonii acesta a fost experiența în direcția în care am fost îndrumat tot timpul. Am fost îndemnat să citesc cartea lui Mormon și să mă rog. Adesea eram întrebat, când vorbeam despre ce am citit în săptămâna care a trecut, ce am simțit și dacă am primit vreo clarificare de la Duhul Sfânt. Observați și în mărturisirea lui Vasile cum citea mult din scripturi (cartea lui Mormon) și apoi afirmă „Mi se vorbea mult de sentimentele pe care le avem atunci când Duhul Sfânt este prezent” (Convertirea lui Vasile Doru, p. 10 – vezi legătrua la document).

Așadar, Vasile Doru, după ce a primit cartea lui Mormon a urmat sfatul, s-a rugat, și a „primit cea mai mare revelație a vieții.” Bine, dar și eu m-am rugat! Și eu am primit o călăuzire, dar inversă: mormonismul este o inducere în eroare nemaipomenită! Acum, evident, revelațiile noastre se bat cap în cap. Unul e greșit! Nici nu este de mirare! Întrucât convingerea vine din sentimentele noastre, amândoi cădem în mod egal sub incidența Scripturii care spune: ,Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea.” (Ier 17:9 CNS). Sigur, atunci, călăuzirea în adevăr nu ține doar de inimă.

De unde provine la Mormoni această procedură de cunoaștere a adevărului? Fără îndoială, are ceva de-a face cu experiențele întemeietorului mormonismului, Joseph Smith. De exemplu, Smith relatează cum pe la 17 ani era confuz privind multitudinea confesiunilor existente și nu știa ce să aleagă. Atunci (ca oricărui evanghelic pios, aș adăuga :)), un text din Scriptură i-a vorbit în mod special. Iacov 1:5 „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mâna largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.” ia sa la pasaj astfel (observați rolul sentimentelor):

Never did any passage of scripture come with more power to the heart of man than this did at this time to mine. It seemed to enter with great force into every feeling of my heart. I reflected on it again and again, knowing that if any person needed wisdom from God, I did; for how to act I did not know, and unless I could get more wisdom than I then had, I would never know; for the teachers of religion of the different sects understood the same passages of scripture so differently as to destroy all confidence in settling the question by an appeal to the Bible.

Niciodată vreun pasaj din scriptură nu a venit în inima vreunui om cu o putere mai mare decât a venit acest pasaj în inima mea. Părea că intră cu mare putere în fiecare sentiment al inimii mele. Am cugetat asupra lui din nou și din nou, știind că dacă cineva avea nevoie de înțelepciune de la Dumnezeu, eu aveam. Aceasta pentru că nu știam ce să fac, și dacă nu primeam mai multă înțelepciune decât aveam, nu aș fi știut niciodată. Căci învățătorii diferitelor secte religioase înțelegeau aceleași pasaje din scriptură atât de diferit, încât distrugeau orice încredere că problema se poate rezolva apelând la Biblie (sublinierea mea).

Deci, o religie sigură, bazată pe Biblie, după Josef Smith, nu este posibilă. Astfel, el va făuri o religie bazată pe revelație directă, confirmată prin convingere interioară, pe care, afirmă Smith, Dumnezeu i-a dat-o până la urmă! Mai târziu, Dumnezeu însuși, în carne și oase, i s-a arătat. Împreună cu Isus Cristos, în carne și oase. Expresia „în carne și oase” trebuie luată în sens literal! La mormoni, Dumnezeu (mormonii – observați și la Vasile – preferă expresia Tatăl Ceresc) are carne și oase – e o ființă ca și noi, și Isus Cristos este ființă ca și noi, în carne și oase. Smith va întemeia mormonismul pe baza revelațiilor personale – dar despre asta, pe viitor – să revenim la subiect.

Desigur, există și alte aspecte din istoria lui Smith care au relevanță. De exemplu, familia lui Smith a practicat căutarea de comori (uneori angajați, pe bani, de alții – deci trebuie să fi avut ceva reputație profesională!) folosind metoda crenguței de alun (eng. dowsing) și/sau piatra văzătorului (eng. seer stone).

Dowsing (eng.) = o metodă de a căuta apă subterană, minerale, sau alte obiecte invizibile prin observarea vibrațiilor unei crenguțe ținute în mână (de obicei, de alun). Vezi Wikipedia.

Scrying using seer stones (eng.) = practica de a privi într-o piatră translucidă (glob de cristal?) crezând că poți vedea în ea, primi viziuni și prezice viitorul. Vezi Wikipedia despre scrying şi specific la mormoni.

Internetul este plin de referințe la aceste practici ale lui Smith, nu tocmai măgulitoare. Personal, cred că nu este întâmplător că Smith a primit revelațiile, cu capul afundat într-o pălărie, în care privea în pietre translucide. Pentru că nu am timp să studiez aceste aspecte, și din respect pentru prietenii mei mormoni, nu mă voi referi la acestea, ci las cititorii să le studieze.

 2. De ce metoda pieptului arzând nu m-a prins

Să observ mai întâi că metoda călăuzirii după revelația Duhului în inimă nu este străină spectrului creștin (și necreștin). De fapt, Luther însuși a avut de luptat nu doar cu catolicii, ci și la polul opus, cu „entuziaștii” care afirmau că au revelații directe de la Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Împotriva acestora Luther a afirmat că nimeni nu poate avea Duhul lui Dumnezeu fără a avea Cuvântul extern, Scripturile. Luther a afirmat că entuziaștilor le vorbește nu Duhul Sfânt ci ”diavolul mizerabil din iad” care le dă iluzii satanice. Sola Scriptura la Luther nu este doar o afirmație împotriva catolicismului ci și împotriva entuziaștilor.

Apoi, să nu uităm quakerii. Și astăzi, aceștia se adună în tăcere, așteptând revelații directe de la Dumnezeu, fără citirea Scripturilor.

Să nu uităm nici unele deviații din penticostalism (condamnate de penticostalismul evanghelic) în cadrul cărora unii pretinși proroci și/sau văzători, pe baza unor pretinse revelații directe de la Dumnezeu au dus la tot felul de erori și aberații pe care nici nu vrem să le pomenim.

Nu am citit așa ceva, dar un studiu al originii mormonismului în contextul istoric ar fi probabil destul de interesant. Să nu uităm că mormonismul s-a format în perioada a ce este cunoscut ca „A doua mare trezire spirituală” (Second Great Awakening), în cadrul căreia accentul pe experiența directă a Duhului cu tot felul de manifestări nu este străină! Tot în această perioadă are loc „mișcarea de sfințire,” mișcarea de reînvigorare a metodismului (la care Iosif Țon vrea să ne ducă pe toți :)) care pune accent pe multiple experiențe ale Duhului (tipic, două sau trei, ca la unele mișcări penticostale, dar uneori chiar mai multe – sper să abordez tema mai în detaliu cândva, pe viitor). Însă, ce este specific mormonismului – spre deosebire de toate acestea, este faptul că mormonismul nu se bazează pe Biblie, ci pe noi revelații – noi scripturi – create de Josef Smith et. comp., prin revelație directă. Fără a intra în detalii despre scripturile mormone, întrucât așa cum am menționat, acestea merită o postare separată, menționez doar că mormonii au două feluri de scripturi: scripturile vechi (Biblia) și scripturile moderne (Cartea lui Mormon și alte două colecții de scrieri). Biblia nu are autoritate ultimă la mormoni, ci Biblia se interpretează în lumina scripturilor moderne.

Metoda pieptului arzând, folosită unilateral, este extrem de riscantă și expusă aberațiilor. Cei ce ați citit cu atenție convertirea lui Vasile ați putut vedea cum aceasta „l-a ars” într-o perioadă a experienței lui cu mormonismul, când a început să aibă tot felul de revelații despre tot felul de persoane, ba că încalcă legea castității, ba că îi poate vindeca în chip miraculos, și totul pe baza sentimentelor (vezi p. 10ff) pe care le descrie astfel:

Cu cat faceam lucruri mai dure si ma judecatoare cu atat simteam mai intens, niste miscari si sentimente in piep (sic.), necunoscute si stranii. Uneori nu stiam ce sa mai inteleg… unii imi spuneau sa urmez spiritul pe care-l simteam in piep (sic.)… altii se suparau pentru modul in care ii tratam. Credeam ca sentimentele pe care le aveam veneau de la Dumnezeu si-L rugam ca sa-mi confirme mereu, daca faceam bine, prin acele sentimente. Ciudat era ca atunci cand stateam in banca mea, nu mai simteam acel spirit iar cand ma apucam de judecat lumea incepeam sa simt o putere reala in interiorul pieptului meu meu.

Înclin să cred că cine folosește această metodă în mod exclusiv, dacă nu se expune unor realități spirituale extrem de riscante, cel puțin se expune unui grad de decepție de sine care îl captivează ca un miraj, din care se iese extrem de greu.

Și pentru mine, ca și pentru orice credincios evanghelic, aspectul trăit, simit al credinței este de nelipsit într-o experiență creștină autentică. Dar în nici un caz în creștinism, acesta nu se aplică în mod unilateral. Creștinismul se bazează pe consistența de sine a caracterului lui Dumnezeu și a lucrărilor lui în istorie. Isus Christos însuși nu a propovăduit un alt Dumnezeu decât același unic Dumnezeu care a lucrat în întreaga istorie prin poporul Israel. Când în creștinism a existat riscul interpretării persoanei lui Isus într-un mod detașat de realitatea istorică, un risc căruia au fost expuși și primii creștini (1 Ioan 4:2-3), Părinții bisericii au înscris realitatea istorică a persoanei sale în inima crezului creștin: „Cred… în unul Domn Isus Hristos… care… s-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria fecioara…, s-a răstignit pentru noi în zilele lui Pontiu Pilat…”

Cum se face că Vasile s-a convertit la mormonism și eu nu, deși am fost expuși acestuia în moduri atât de similare? Desigur, există mai multe motive, dar unul foarte semnificativ are de-a face cu felul în care interpretăm realitatea. Ca și mine și mulți alții, călătorind prin lume, Vasile a căutat un sens și o semnificație ultimă a vieții, care să-i orienteze prezentul. Expus scripturilor și metodei mormone de raportare la realitate, Vasile le-a acceptat experimental și necritic. În ce mă privește, nu accept să-mi călăuzesc viața într-un mod contrar revelației consistente de sine a lui Dumnezeu în istorie și în Cristos, pe baza sentimentele proprii induse în eroare de diferite circumstanțe contradictorii și a unor scripturi inventate de un tânăr citind în două pietre translucide cu capul afundat într-o pălărie. Adevărat, celor doi ucenici spre Emaus „le ardea inima în ei,” dar aceasta s-a petrecut atunci când Isus ”le-a tâlcuit toate scripturile, de la Moise și proroci, cu privire la el.” Când s-a convertit, Vasile nu a cunoscut și nici acum nu cunoaște scripturile creștine și nu le dă autoritate ultimă. Pentru Vasile, revelațiilor moderne a lui Joseph Smith și a urmașilor lui, precum și propriilor sentimente au autoritate asupra Bibliei.

Trebuie să specific foarte clar că nu afirm lipsa de respect față de scripturile creștine la mormoni! Dar respect și cunoaștere și supunere față de acestea sunt două lucruri foarte diferite. Cineva poate avea respect foarte profund față de evanghelie, să o sărute pios de fiecare dată când părintele iese cu ea din altar, dar să nu o cunoască cu adevărat, sau într-un caz extrem, să-ți spună că a fost scrisă de Eminescu. Mormonii nu citesc scripturile creștine decât cu ochelarii puși pe ochii lor de scrierile lui Joseph Smith et. comp., și prin prisma sentimentelor proprii față de acestea. Conexiunea cu realitatea obiectivă din jur e minimă. Dar mai mult despre asta, pe viitor.