O, galateni fără de minte, cine v-a ademenit pe voi, să nu vă încredeţi adevărului, – pe voi, în ochii cărora a fost zugrăvit Iisus Hristos răstignit? Numai aceasta voiesc să aflu de la voi: Din faptele Legii primit-aţi voi Duhul, sau din ascultarea credinţei? Atât de fără de minte sunteţi? După ce aţi început în Duh, sfârşiţi acum în trup? (Gal. 3:1)

În creștinism există un singur fel de convertire ca lucrare a Duhului Sfânt: convertire care duce la Cristos și la botez în trupul lui. Astfel, în multe din bisericile noastre, undeva în față scrie mare „Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit!” De aceea, noi nu chemăm pe oameni la baptism. Noi chemăm pe oameni la Cristos. Pe Cristos nu-l poți cunoaște pentru prima data de mai multe ori, ci doar odată (pleonasm intenționat). După aceea, ori crești în el ori îi întorci spatele și să te îndepărtezi.

Oricine are o religie și nu-l are pe Cristos se poate converti. Asta nu înseamnă că ne-am convertit de la o religie la alta, deși trecerea de la o religie la alta este de cele mai multe ori implicată, ci de la a nu fi într-o relație asumată în mod intenționat cu Cristos (adică a nu-l avea pe el în centrul ființei noastre – că gesturi creștine putem face cu grămada – Mt. 7:22) la dăruire totală lui Cristos, la unire cu el în ființa noastră.

Odată ce l-am cunoscut pe Cristos în mod real, nu ne mai convertim, ci trecem. Trecem de la o religie la alta din diferite motive. „Am trecut la ortodocși pentru că evanghelicilor le lipsește simțul istoric al creștinismului.” Sau „am trecut la ortodocși pentru că evanghelici se divizează continuu.” Sau „am trecut la ortodocși pentru că evanghelicii sunt deficitari privind simțul estetic și frumusețea actului liturgic.” Sau, „am trecut la ortodocși pentru că evanghelicilor le lipsește sensul mistic al creștinismului.” Etc., etc….

Întrucât convertirea la Cristos în bisericile evanghelice este exprimată ca un act conștient, intenționat al celui ce o face, după convertire într-o biserică evanghelică nu te mai poți converti în sens creștin decât dacă prima dată când te-ai dăruit lui Cristos și ai mărturisit-o în botez ori nu ai fost sincer, ori nu ai înțeles ce ai făcut, ori… știu eu? Ca evanghelic, sau ca baptist, o să încep să fiu îngrijorat când cineva se convertește cu adevărat de la baptism, să zicem, la ortodoxie, în sensul că mărturisește în sens real că nu l-a cunoscut pe Cristos când l-a mărturisit în botez la baptiști, dar acum îl cunoaște.

Trecerea de la baptism la ortodoxie, este un act suprem de exprimare a convingerii baptiste privind „competența sufletului!” Unul ar putea zice într-un act suprem de exersare a competenței sufletului că „am decis să renunț la această competență și să mă supun autorității bisericii (ortodoxe).” Desigur, în ultimă instanță, această competență este ceva înnăscut, dăruit de Dumnezeu ființei umane prin actul creației, pentru că în baza acesteia fiecare vom da socoteală (fiecare, adică nu la grămadă) lui Dumnezeu.  Deci, nu este ceva la care poți renunța.  Așadar, dacă un baptist trece la ortodocși iată cu ce ne alegem… un baptist ortodox :)! Baptismul nu poate fi scos din om prin ortodocsire (sau penticostalizare, sau orice altceva :)). Astfel, putem avea baptiști baptiști, baptiști ortodocși, baptiști penticostali (după ce l-au cunoscut pe Cristos au avut parte de „o a doua experiență a Duhului”), și baptiști de multe alte feluri. Baptiștii ortodocși sunt mai ortodocși decât ortodocșii care au devenit astfel din inerție! Mai convinși, mai activi, mai, mai… „May God bless them!” Sincer!