Ieri am încheiat cursul de teologie sistematică, de vară. De obicei, la încheierea cursului las un timp în clasă în care „anything goes.” Ei, nu chiar orice, ci orice legat de curs. Cumva am ajuns la discutarea metodei în teologie, ocazie cu care am explicat din nou ce am încercat în ultimă instanță să fac în timpul cursului și cum abordarea mea asupra subiectului este diferită față de alte teologii. În acest context am dat două exemple de metodă în teologie care se situează la poli opuși și pe care eu nu le folosesc. Apoi am elaborat puțin asupra metodei folosite în cursul nostru.

Exemplele date în clasă nu le-am ales la întâmplare ci au provenit din discuția din clasă. În celebrarea faptului că am încheiat cursul m-am gândit să pun cele trei metode pe blog, pe scurt, mai ales că mi-am dat seama că un exemplu folosit este o sistematică tradusă și publicată pe românește. Mă ocup în acest post de una din metode, cea a lui Wayne Grudem. Poate pe viitor mă voi ocupa și de celelalte (nu mai fac promisiuni ferme că m-am ars în trecut, dar intenționez să o fac) Dacă nu aveți cartea la îndemână, în acest clip video autorul își explică metoda pe scurt.

Am numit această metodă „metoda raftului.” Cred că am prins ideea de la Beni Fărăgău, pe vremuri, când mergeam la el să învățăm hermeneutică. Sistematica este ca un raft de teologie aranjat pe subiecte. Sarcina teologului este să adune toate versetele din Biblie pe un anumit subiect, și să aranjeze ideile la raft, sub subiectul respectiv. Desigur, aș fi putut numi procedura și „metoda puzzle.” Dumnezeu ne-a dat cuvântul inspirat în Scriptură sub forma unui puzzle împrăștiat în scrierile diferitor autori, în circumstanțe diferite, iar sarcina noastră este să adunăm piesele (versetele) din aceste contexte și să le pune împreună pe subiect construind o nouă coerență – sistemul (meu?) biblic de teologie.

Prima problemă pe care o văd cu această metodă, privită din punct de vedere pur academic, este că aceasta nu este teologie sistematică ci teologie biblică. Sau, în cel mai bun caz, un sub-set al teologiei biblice. Nu elaborez mai mult că ar trebui să intrăm aici în metoda predării teologiei în școli, Schleiermacher, etc.. Nu cred să fi auzit Grudem de Schleiermacher. Sau cel puțin, nu îmi dau seama din cartea lui. Gurile rele spun că adesea cei ce fac teologie astfel o sfârșesc cu „o nouă biblie” pe care și-au construit-o singuri, și care devine mai importată decât Biblia însăși.

Grudem, Teologie SistematicăA doua problemă pe care o am cu această metodă este legată de cum îmi aleg subiectele după care organizez teologia. O anumită tradiție în domeniu este afirmată dar nu ni se spune de ce. Este ca și cum Biblia a căzut din cer în brațele teologului care acum o re-aranjează, teologul fiind în ultimă instanță sursa de autoritate asupra aranjamentului. În fapt, această tradiție este bazată pe structura Crezului Nicea – Constantinopol. Citind sistematica lui Grudem gradul de lipsă de considerație pentru creșterea organică a doctrinei într-un manual care se intenționează academic mă duce la disperare. În ce mă privește, eu nu mi-aș lua aroganța să prezint doctrina Trinității (un subiect care nu este în Biblie) fără să pronunț măcar odată cuvântul „Calcedon.”

O a treia problemă legată de metoda raftului teologic este mai profundă și, cred eu, cu implicații mai mari. După părerea mea, metoda nu corespunde naturii revelației lui Dumnezeu. Revelația divină este dinamică, antrenantă, dialogică, pentru că în ultimă instanță este o întâlnire cu o persoană. Adevărul ni s-a revelat și este Isus Hristos. Mă duc la Scriptură nu să construiesc sistemul meu de doctrină ci să mă întâlnesc cu Hristos.

A patra problemă legată de metoda teologică discutată aici este legată de natura Scripturii.   În ultimă instanță Scriptura este mărturia polifonică a martorilor de prima mână, oculari, cu privire la Hristos. Problema martorilor, a credibilității lor, etc., este crucială în creștinism (Mat 10:16-18, In 1:7, 15:27, 21:24, Fapte 1:8 – ceea ce a dus la acțiunea din 1:22, etc., etc., etc., ia o concordanță și fă un studiu a la Grudem pe subiect! ) Este o mărturie polifonică pentru că ne este dată de mai mulți martori la evenimentul Isus și au văzut că el este Hristosul. Este un document istoric contextual pentru că pentru că provine dintr-un timp și spațiu concret – Isus este o persoană istorică. Scriptura este mărturia normativă, demnă de încredere, inerantă – ca să fac fericiți pe toți, în mărturia ei cu privire la Hristos (și să clarific că nu sunt Barthian), și în ultimă instanță cu privire la mărturia ei despre Adevăr, despre Dumnezeu. Să clarific – diferența dintre mine și Grudem, nu este cu privire la calitatea Scripturii ci a funcției ei.  Datorită naturii Scripturii, când mă apropii de ea trebuie să discern între normativ și circumstanțial în ea (ne circumcidem sau nu? – compară Gal 4:3 cu Fapte 16:1), și mă apropii cu întrebările mele despre care Biblia s-ar putea să nu spună nimic în mod direct. Ce spune Biblia despre Cloning?

Din motive ca cele de mai sus, am zis în clasă, metoda mea teologică nu este ca cea a lui Grudem.