Recent, am investit o mulțime de timp să înțeleg evoluția teologică a evanghelicilor români. Aceasta nu se poate face fără a le cunoaște istoria. Teologie fără a înțelege că aceasta este în ultimă instanță un construct istoric (teologie à la Wayne Grudem :)) este, în spusele lui Pannenberg, „…vagă și naivă… ,dogmatică’ în sensul rău al cuvântului…, arbitrară și fără autoritate…” oricât de clară ar pare, etc., etc., – citește introducerea la sistematica lui Pannenberg pentru mai multă delectare 🙂 (aș putea adăuga „și creează fundamentaliști” intoleranți – dar risc un nou război al blogurilor :)).

Că veni vorba de interpretarea istoriei evanghelicilor români… primul pas în a face acest lucru este crearea istoriografiei. Și aici, mamă, mamă, ce m-am mai împotmolit! Documentele istoriei noastre sunt admirabile, sublime, și ascunse cu desăvârșire prin cufărul de sub pat al vre-unui păstor de vârstă respectabilă, prin sacii cu documentele de la vre-un seminar și/sau uniune, oriunde ar fi ajunși aceștia cu rotirile din conducerile cultelor în urma revoluției decembriste, sau prăfuite prin podul vre-unei case în care nu calcă cineva prea des. Astfel, vrând-nevrând, ca să nu risc să spun ceva după care să trebuiască să-mi pun picioru-n gură (expresie americană) sau să interpretez istoria în mod naiv, ca un fel de evoluție lineară de idei și evenimente (à la niște calviniști dragi, bine intenționați dar inadecvat înșcolați :)), am început să creez niște instrumente interpretative. În acest spirit, aduc în atenția voastră un al doilea document comparativ, cel al mărturisirilor de credință baptiste din 1927 și 1951 (care e în uzanță și astăzi). Acest document poate fi accesat descărcând acest fișier pdf.

Tot în spiritul celor de mai sus am făcut apelul și a aduna documente istorice, pe care le putem arhiva profesional și face disponibile în formă digitală pe internet… Poate mă aude cineva!

Nu am o plăcere particulară să creez astfel de documente! Aș vrea ca cineva să le fi făcut și pentru mine! Scopul meu este să trec dincolo de postarea de astfel de documente, la evaluarea lor și apoi la a și construi teologic. Din păcate, nu am destul timp pentru a blogui mai pe îndelete despre ceea ce aș vrea, dar nu mă pot abține să fac câteva observații despre mărturisirea mai recentă.

Mărturisirea din 1927 a fost mai mult un document definitoriu de identitate. Mărturisirea din 1951 a devenit un document reactiv, de apărare contra dușmanilor percepuți și nepercepuți. Din cât îmi dau seama la o privire rapidă, baptiștii la 1951 se apără din mai multe direcții.

1. Apărarea față de ortodocși. Mărturisirea ține să specifice: nu avem nevoie de tradiție, botezul și cina nu sunt taine, nu avem sărbători închinate sfinților, nu facem rugăciuni pentru morți, nu ne rugăm sfinților și nu avem rugăciuni pre-definite pe care să le învățăm și nu avem alte mijloace alte ale mântuirii (cum ar fi crucea, tainele, sfinții) decât Isus Hristos.

2. Apărarea față de adventiști sau/și martori. Secțiunea prelungită despre starea intermediară cu cele două destine, cât și după înviere și judecata finală cred că se adresează acestora.

3. Apărarea față de calviniști. Omul are voință liberă, de aceea și sfinții sunt păstrați în har cu siguranță, dar nu împotriva voinței lor.

Ar fi și altele, precum și un număr de gafe gramaticale („izvorul conștiinței de Dumnezeu” sau „simboalele” – a fost vre-odată acesta un cuvânt românesc?). Uneori efectele teologice secundare ale unei astfel de abordări sunt destul de greu de digerat.

Ar fi multe de spus, cum ziceam, sper ca odată să trec peste faza de adunare a documentelor. Deocamdată, impresia pe care o am este asemănătoare cu cea despre adaptările mai noi din Baptist Faith and Message despre care am mai vorbit într-un post anterior. Este cel mai bine ilustrată de un banc de care mi-am adus aminte de pe vremea când eram în Romania:

La drogherie sosește un om alergând și gâfâind: „Domnule, dați-mi un kilogram de naftalină, dar să fie bulgări, bulgări.” Vânzătorul se grăbește și îl servește rapid ca să poată pleca tot în fugă. După o jumătate de oră, ajunge din nou alergând, cu aceeași cerință. Ați ghicit, pe la al treilea kilogram de naftalină bulgări, bulgări, vânzătorul îl întreabă: „Dar de ce cumpărați așa de multă naftalină, aveți așa de multe molii?” Răspunsul: „Nu! Am una singură, dar nu o nimeresc!”.

Când vânăm cu o mărturisire de credință tot felul de molii teologice poate ar trebui să ne oprim și să citim instrucțiunile de folosire a naftalinei contra moliilor. Poate metoda adecvată nu este să aruncăm bulgări de naftalină teologică după ele!

Oricum, dacă ar fi ca baptiștii români să-și aducă la zi mărturisirea de credință, eu aș pleca de la cea din 1927.  Este un document mai sănătos și echilibrat. 

Să se revizuiască; primesc! Dar să nu se schimbe nimic! Ori, să nu se revizuiască; primesc! Dar să se schimbe pe ici pe colo, în punctele esențiale!