Discuția din clipul alăturat dintre Miroslav Volf, Jack Davis și Adonis Vidu se referă la cartea lui Miroslav Volf, Allah: A Christian Response (HarperCollins, 2011).
Am citit cartea lui Miroslav Volf cu câtva timp în urmă și aveam de gând să postez o recenzie. Cum zilele au cam intrat în sac, și cartea nu este tocmai simplă, a rămas pe „back burner.” Astăzi însă am dat peste conversația dintre autor și doi profesori de la Gordon-Conwell, din clipul alăturat. Unul din ei este Adonis Vidu, și am fost plăcut impresionat de felul în care Adonis și-a făcut tema de casă. Adică am citit și alte recenzii, dar rareori au reușit să atace esența problemei atât de substanțial într-un spațiu atât de scurt. Se vede că și Miroslav și Adonis sunt sitematicieni. Adaug câteva comentarii personale.
Esența discuției
Esența cărții este legată de întrebarea dacă musulmanii și creștinii se închină în ultimă instanță aceluiași Dumnezeu, de vreme ce și unii și alții cred într-un singur Dumnezeu atotputernic, creator a tot ce există, chiar dacă modul în care îl înțeleg intelectual pe Dumnezeu, sau chiar modurile de închinare sunt diferite.
Adonis comentează pe marginea a două teorii (sau moduri) despre referință (două feluri de a te referi la un obiect – în cazul nostru, Dumnezeu): teoria descriptivă și teoria cauzativă.
Referința descriptivă la Dumnezeu
În ce privește teoria descriptivă diferența majoră între creștini și musulmani (și evrei, de altfel) este că Dumnezeul creștin este o Sfântă Treime, iar musulmanii (și evreii) sunt monoteiști stricți. Rezultă de aici, continuă Adonis, că totul depinde de cum concepem Sf. Treime. În creștinism există două modele. Primul model este cel apusean (Tertulian/Augustine/Aquinas), care pornește de la substanța unică și prezintă pe cei Trei. Al doilea model este trinitarianismul social care se bazează pe modelul răsăritean (Atanasie/Părinții Capadocieni/Ioan Damaschinul) și care pornește de la cele trei persoane încercând să înțeleagă unitatea lor. Justificarea este că substanța divină (și umană) nu există ca ceva în sine, anterior persoanei, ci doar ipostaziată în Tatăl, Fiul, și Duhul (sau în persoane umane, în cazul substanței umane). Deci, primul model pornește de la unitatea de substanță mișcând-se către cele trei Persoane. Al doilea model pornește de la trinitatea de Persoane, mișcându-se către unitatea lor, în trinitarianismul social unitatea aceasta fiind concepută prin perihoreză.
Punctul lui Adonis este că dacă operăm cu modelul vestic, se poate argumenta că în ultimă instanță toți monoteiștii (creștini, musulmani, evrei) se închină aceluiași Dumnezeu, chiar dacă concepțiile lor sunt diferite sau distorsionate. Dacă însă operăm cu modelul social, argumentul nu ține, zide Adonis.
Referința cauzativă la Dumnezeu
Pe de altă parte, folosind a doua teorie a referinței, cea cauzativă (adică ne referim la Dumnezeu nu descriindu-l ci asociindu-L cu acele acte în istorie care considerăm că au fost cauzate de el), creștinii pot afirma că ei cred în Dumnezeul evreilor, dar nu și musulmanii. Adică evreii spun că Dumnezeul lor este Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov (Dumnezeul care a cauzat istoria celor trei). Creștinii spun la fel, și continuă afirmând că același Dumnezeu „a cauzat” și istoria lui Isus din Nazaret (deși evreii și creștinii interpretează diferit semnificația acestei istorii).
Cred că este destul să ilustreze discuția… – nu-mi propun să o rezolv eu.
Câteva observații personale:
Și ce dacă? De ce despicăm firu-n patru?
Păi nu? Așa fac teologii, bat apa-n piuă, ar zice unii. Este doar teorie și nu contează.
În fapt, implicațiile sunt majore și în multe direcții. Ilustrez doar cel al evanghelizării. Este un lucru să mergi la un musulman și să-i spui „te închini unui dumnezeu fals, inexistent, mort, idol. – Acceptă Dumnezeul meu.” Este un alt lucru să mergi la un musulman să îi spui „tu și eu ne închinăm aceluiași Dumnezeu. Suntem în mod esențial frați. Diferim doar în felul în care îl înțelegem pe Dumnezeu. Tu îl înțelegi pe Dumnezeu ca un Dumnezeu distant, care dă legi, și te supune ascultărilor lor. Eu Îl înțeleg pe Dumnezeu tot atât de distant, ca cel sfânt, dar în ciuda acestui fapt, de asemenea foarte aproape, pentru că cu dragoste coboară în inima omului prin Duhul Sfânt. Când ești singur și te închini Lui, îl vei simți… etc., etc..” Adică poziționarea și întreaga noastră teologie și atitudine în societate și în lume este diferită în cele două abordări.
Concepte ale Sf. Treimi.
Nu cred că diferența între estici și vestici privind Sf. Treime este așa cum se prezintă tipic. Părinții estici nu sunt trinitarieni sociali în sensul în care sunt prezentați în teologia modernă. Ei au afirmat monarhia Tatălui ca sursă a unității Dumnezeirii, nu perihoreza. Trinitarienii sociali de astăzi fac alergie la monarhie. Părinții nu au folosit conceptul modern de persoană. Nici nu cred că persoana există înaintea esenței, ca cei mai mulți trinitarieni sociali, ci că persoana și esența există în mod simultan. Identificarea persoanei cu relații (așa cum cred că tind să o facă între baptiști teologii Paul Fiddes și Stanley Grenz este discutabilă. Relații a ce? Nici nu cred că relațiile definesc exclusiv persoana – cred într-o valoare intrinsecă a persoanei (umane) ca fiind creată de Dumnezeu.
Folosirea ideologică a doctrinei Sf. Treimi
În ultimul timp doctrina Sf. Treimi este folosită în mod ideologic în multe feluri năstrușnice, unele de-a dreptul păgâne. Unii o folosesc să justifice căsătoriile homosexuale. Alții o folosesc să justifice o ordine socială socialistă. Aud că unii teologi baptiști din SUA o folosesc să justifice subordonarea femeii față de bărbat. Nu am citit prea mult despre aceasta dar cred că Millard Erickson a dat un răspuns. Să nu uităm că doctrina Sf. Treimi nu este Scriptură ci vine din Scriptură și este răspunsul nostru teologic la revelația lui Dumnezeu în Hristos prin Duhul. Cei ce o folosesc ideologic în fapt pre-modelează doctrina după placul lor, după care o folosesc ca bază pentru ideologia lor. Un fel de măsluire a zarurilor înainte de a le arunca.
Să nu las lucrurile în aer, doctrina Sf. Treimi este marca fundamentală a creștinismului și are următoarea relevanță practică:
- Validează divinitatea lui Hristos (răspunde la întrebarea „cum este Hristos divin, și totuși este un singur Dumnezeu?” – aceasta a fost întrebarea de bază care a generat evoluția doctrinei).
- Validează autenticitatea experienței creștine – numai atunci este o experiență creștină adevărată când este o experiență a Dumnezeului revelat în Hristos, prin Duhul Sfânt.
- Este modelul dăruirii autentice de sine în tot ce creăm – prin cuvânt, faptă, și orice formă artistică (muzică, poezie, icoană, dans, etc…). După cum Dumnezeu s-a dăruit pe sine în actul trinitar al creației, așa este orice dăruire autentică de sine în toate formele ei. Și despre asta altă dată :).
Chibzuieli 
dupa cum a spus si atenagoras, teologii au incurcat-o, teologii sa o descurce. dar dincolo de asta, masele habar n-au de teorie. ele vad o biblie sau un coran si cind acestea se contrazic nu ai cum sa te inchini sau sa asculti de acelasi dumnezeu, fie el mono sau trio. si cind practica este diferita, nu mai e nevoie de teorie pentru ca nimeni nu ia seama la ce se spune, ci la ce se vede, se face, se intimpla.
dar si daca am ajunge la concluzia ca ne inchinam aceluiasi dumnezeu, tot nu ar conta adica nu s-ar ajunge la pace, pentru ca, cel putin in practica crestina si islamica, ereticii erau lichidati de catre fratii lor.
acum vor fi bombardati in fel si chip.
Reblogged this on Persona and commented:
Il felicit si eu pe Adonis Vidu, un tinar teolog de valoare (cred ca a fost cel mai bun student pe care l-am avut in perioada cind predam teologie la Oradea), pe care insa Romania n-a stiut sa-l pastreze. O alta victima, si, din pacate, probabil nu ultima, a orgoliilor nemasurata a maruntilor (la caracter, dar mari in orgolii) lideri evanghelici din Romania.
Am citit in fuga dar pare sa nu raspunda la o problema. Adica, musulmanii cred ca se inchina aceluiasi Dummnezeu cu crestinii si -fereasca Dumnezeu- evreii? Obiceiul crestinilor de-a vorbi de unul singur e vechi. Problema nu e a taia firul in patru. Intelegem noi bine cum il concep ei pe Alah ca sa zicem ca s-ar putea sa credem in acelasi Dumenzeu? Deunazi, crestinii din Indonezia au folosit “Alah” pt Dumnezeu in traducerea Bibliei in limba lor. I-au dus la juidecata si i-au pus sa refaca traducerea pt ca “nu e vorba de Alah”. Adica, nu tine! Acum, judecatoru nu era teolog, dar chestia spune multe…. E la fel cu dialogul crestini-musulmani pe baza iubirii si respectului. etc. E bun si frumos dar inutil. Pt ca dumnealor nu au astfel de ginduri -in practica.
PS- teologii mai trebuie adusi un pic si cu picioarele pe Pamint…
Cine citește cartea pe-ndelete probabil va observa că autorul nu vorbește singur ci cu interlocurori inclusiv arabi. Titulul însuși spune că nu este intenția autorului să spună ce cred musulmanii. S-o spună ei singuri. Cât destre araganța ultimei fraze… hmmm… nu merită….
Tot n-am inteles cum poate folsi in evanghelizare daca eu spun unui musulman noi credem in acelasi Dumnezeu… si el o ia drept insulta. Nu e treaba noastra sa spunem ce cred ei; dar afirmatia noastra ii vizeaza pe ei. Altfel e monolog.
Un exemplu paralel e cu CLinton care s-a impartasit intr-o catedrala din S. Africa. Un cardinal american l-a criticat public pt ca el baptist se impartaseste “catolic”. Purtatorul de cuvint al Casei Albe l-a aparat: “nu e nicio problema”. “Multumesc”- a raspuns cardinalul- “pt lectia de teologie catolica”. Cam asa e si aici; daca ei ar accepta, bunavointa noastra ar avea un sen;, asa nu prea vad progres. Iata de ce teologii mai trebuiesc adusi cu picioarele pe Pamint; si nu e singura ocazie. In plus, am cunoscut oameni cu o cunostina extrem de mare dar livreasca asupra lucrurilor, recte asupra crestinismului, iar in cazul acesta al islamului. Am cunsocut islamici conveetiti; intelegerea lor nu-i chiar asa poetica precum a noastra. Iata de ce afirmatia mea nu trebuie luata ca insulta. Smerenia poate lipsi si la savanti si la oameni simpli, ca mine! Personal, privesc islamul fiind la origine o secta crestina ce mai apoi a evoluat; iata de ce nu m-ar deranja cine stie ce. Imaginati-va dvs ce sansa ar fi ca ei sa accepte ca au acelasi dumnezu cu eveii? Cu crestinii mai merge. Dar cu evreii fata de care sunt injectati de mici cu -daca n-au cumva si-n gene- antisemitism. Iar antisemitismul e prezent si-n Sumatra nu numai in Gaza. Oare cum?
Eu nu am susținut că teologia de aces fel ar avea vre-un scop imediat în a-i convinge pe musulmani de ceva. Îmi imaginez că ar suna tare lipsit de înțelepciune să să mă apuc să conving pe un musulman de teologia trinitară. De asemenea cred că o teologie trinitară de proastă calitate poate crea o piedică serioasă în calea ducerii Evangheliei. Teologia trinitară nu este un construc intelectual mai bun decât al monoteiștilor, ci o trăire a lui Dumnezeu cu totul nouă, prin Cuvânt și Duh.
În ce mă privește pe mine, eu cred că noi, ca biserică a lui Hristos teologhisim în primul rând între noi și Dumenzeu, și de-abia după aceea pentru alții. Și oricât ar părea de ciudat unora care taie nordul teologic-gordian pe loc și-i pun pe toți la respect, de parcă și Dumnezeu ar trebui să asculte de teologia lor, avem și unii din noi câte ceva la care mai trebuie să lucrăm.
Eu nu înțeleg evanghelizarea ca trosnirea de argumente logice peste capul musulmanilor sau a altora, deși într-un cadru adecvat acestea își au rostul lor. Eu cred că la un anumit nivel fiecare om poartă chipul lui Dumnezeu și harul lui îi îngăduie pe toți, iar pe undeva, Duhul lui este la lucru în toți semenii noștrii, că sunt ei musulmani, hinduși, ortodocși, sau baptiști tari la cerbice. Evanghelizarea are loc atunci când Duhul lui Dumnezeu area destul de-a face cu noi ca să se întâlnească cu Duhul lui Dumnezeu la lucru în ei, și în acest proces, sun prinși cumva toți, și teologi educați și needucați, și păstori și laici. Uneori, zidul de despărțire nu se poate sparge decât prin rugăciunea vre-unuia de pe cruce pentru cei ce bat cuiele. Vorbesc de noi ca biserică, nu de SUA ca țară. SUA nu e nici biserică nici Împărăția lui Dumnezeu. Este o țară ca oricare alta care are dreptul și datoria să-și apere pe ai ei.
După cum citesc eu fraza respectivă, detrimentul cel mai mare care rezultă din aroganța ei nu este față de cei din jur, ci pentru că divide Trupul lui Hrisots.
Cât despre Clinton, nu înțeleg ce legătruă are nuca cu peretele. Exemplul dat nu e unul de teologie ci de bun simț. Mai precis, de lipsa acestuia. Eu sunt baptist din aceia care cred în participarea la cină numai a celor ce l-au mărturisit pe Hristos prin botezul credinței, chiar dacă actul cinei este public și sunt persoane de tot felul prezente. Dacă o persoană care nu a făcut acest pas este musafiră în biserică și întinde mâna în blid fără să fi făcut acest pas, daoar pt. că se potrivește teolgiei ei, cred că aș considera gestul cu totul lipsit de bun simț, dacă nu e din necunoaștere. Așa și cu Clinton. Nu văd ce legătură are cu toată discuție. Ori, este acum și Clinton între prooroci?
Imi place cum scrieti despre evnaghelizare si pot zice Amin, ca evanghelic. Exemplul cu Clinton e concludent. Eu pot zice ca ma inchin aceluasi Dumnezeu cu dvs-cazul in discutie-, sau sa ma impartasesc cu dvs; daca dvs ziceti hei dar nu-i adevarat eu nu Dumnezului pe care tu il descrii ma inchin, ce valoare are? Asta nu e ca o initiativa de iertare in care eu va iert pe dvs fie ca vreti fie ca nu. Afirmatia noi ne inchinam aceluiasi Dumnezeu va implica si pe dvs. La fel cu impartasanie, eu am libertatea sa ma impartasesc la catolici -sa zicem- si ei o considera abuz. Un alt exemplu: “sunteti botezat cu D. Sfint?” -m-a intreabt o tanti care a trecut la penti. “Da”- am raspuns spre satisfactia ei. “De ce-ai inselat-o?”-m-a intrebat un martor. “Stii bine ca ea s-a referit la vorbirea-n limbi”… Tocmai ca vorbim de teologi -va inteleg ca n-ati pus problema efectului practic imediat desi ati dat exemplul evanghelizarii- mi se pare superficiala abordarea Volf-Vidu. Sunt convins ca de multe ori dvs ati spus -nu in sens teologic- “eu nu cred ca credem in acelasi Dumenzeu/Cristos” cu referire la oameni violenti, imorali sau care Il invoca pe Dumenzeu, Tatal Domnului nostru Iisus Cristos intr-un sens strain de Scriptura.
Am uitat sa va multumesc -sincer- pt raspuns. Ca sa ramine intre prooroci, in toiul raszboiului din Irac, la o conferinta de presa Bush-Blair se intreba:
“au crestinii si musulmanii acelasi Dumenzeu?”
– “Da” raspunde fundamnetalistul Bush
-“Nu”- raspunde liberalul Blair.
Sunt ei teologi? Nu, dar perechea Bush-Blair era mai urmarita pe ulitele musulmane decit e azi perechea Volf-Vidu. I-a crescut lui Bush popularitatea sau i-a scazut lui Blair in rindul intelectualitatii muslmane? Nu! De ce? Pt ca ei nu-l concep asa pe Alah. Iata de ce avem un monolog crestin. Noi le propunem un alah pe care ei nu-l recunosc si diferit de cel caruia li se inchina. In consecinta nu putem vorbi de acelasi Dumnezeu. daca ei ar raspunde, da, ar fi mai complicat pt noi.
O duminica fericita!
Pingback: Aluatul crislamului: Spiritul lui Anticrist? | ARMONIA MAGAZINE - USA