Iosif Țon, Căderea în ritual: Cum s-a ajuns aici? De ce? Care este soluția? (Oradea: Cartea Creștină, 2009).

 Această postare este o continuare la:

Scrisă la doi ani după integrarea României în UE, cartea pe care o supunem atenție intenționează să fie un „ghid despre lumea de idei, de credințe , de concepții despre lume și viață” cu care românii se vor întâlni în UE, cu scopul să ne ajute la navigarea procesul integrării.

Pentru o mai bună înțelegere a tezei cărții este folositor să dau câteva citate reprezentative care constituie fondul pe care Iosif Țon își expune teza. Cartea însăși conține o serie de citate de acest gen, eu redau câteva din Dumitru Stăniloae de pe la anii `30, când în unele cercuri se discuta problema creierii unei uniuni europene. Stăniloae spunea că aceasta nu se poate realiza înaintea unei încreștinări profunde a Europei (Vezi articolul lui Stăniloae „Statelor Unite ale Europei?” în Telegraful Român 87/47, 1939 p.1, redat în Națiune și Creștinism). Procesul însă a fost tocmai contrar. În loc de încreștinare a avut loc un proces de secularizare, și iată că după aprox. 70 de ani, suntem în UE.

Să redau, așadar, câteva citate relevante, primul din Reflecții despre spiritualitatea poporului român (București: Elion, 2002), următoarele din diferite articole culese în Națiune și Creștinism (București: Elion, 2004), ambele de Stăniloae:

Se cuvine să punem în relief în exponatele ei faptul afirmat direct că poporul nostru s-a născut deodată ca neam românesc și creștin. El nu are o tradiție de viață precreștină, cum au alte neamuri, care, datorită acestui fapt, își pot arăta o ființă a lor chiar când slăbesc în credința creștină. (131)

Noi am avut un trecut unic…. Am fost un popor bun; bun nu numai în sensul negativ ci și pozitiv: un popor tenace în virtuțile creștinești. Numai așa se explică faptul unic în istorie că un popor fără conducător n-a putut fi slăbit sub ordinea morală. (39)

Analizând astfel fenomenul cel mai nou românesc în opoziție cu stările apusului, autorul (notă: referință la istoria bisericească a Păr. Ștefan Meteș) ne face să întrezărim un timp aproape când nu numai că vom crea o cultură originală alăturea de celelalte culturi naționale, ci vom fi învățătorii apusului și salvatorii lui prin introducerea într-o măsură și o formă unică a spiritului creștin în viața statului. (42-3)

În general creștinismul evanghelic păstrat în Răsărit prin Ortodoxie este un creștinism duhovnicesc spre deosebire de creștinismul occidental, care are un caracter raționalist, neduhovnicesc, lipsit de prezența reală a lui Hristos în oameni și în lume. (11)

Aceste citate reflectă curentul „Gândirea” dintre cele două războaie mondiale, al cărui mentor a fost Nichifor Crainic, dar elemente caracteristice acestuia nu lipsesc din ortodoxia românească până în ziua de azi. Până la urmă, teoria multora este și astăzi că românii (ca să nu zic ortodoxia) sunt salvatorii lumii :), iar românii care nu sunt ortodocși (à la moi :)), nu sunt în fapt români.

Din perspectiva unor experiențe nu tocmai pozitive legate de intrarea României în UE, cartea lui Iosif Țon este un fel de duș rece, bine meritat, cred eu, care intenționează să confrunte cititorul cu realitatea cu care ne confruntă impactul cu UE.

De cel puțin un secol și jumătate am fost hrăniți cu o literatură patriotardă care ne-a spus în toate felurile că suntem cel mai special neam dintre toate popoarele. Prin aceasta, ne-am făcut despre noi înșine o imagine extrem de încântătoare. Acum, însă, când intrăm între popoarele din Europa, suntem șocați să constatăm cât de rău suntem văzuți în Europa și cât suntem de disprețuiți pretutindeni. Imaginea pe care ne-au creat-o literații noștri despre noi înșine se spulberă dureros și jenant în fața modului umilitor în care se vorbește despre noi între aceste popoare (p. 13).

În acest moment este ușor de intuit, cred, unde bate Iosif Țon. Întrebarea parcă vine de la sine. Dacă poporul român este născut creștin (ortodox), și religia ortodoxă este intrinsec legată de identitatea acestuia, nu cumva cauzele situației în care se găsește acest popor trebuie căutate în această religie? Răspunsul autorului este pozitiv. Fundamentarea acestui răspuns, însă, este mult mai complexă, bazându-se pe o anumită interpretarea a evoluției religiei în istorie, și implicit a evoluției ortodoxiei care solicită atenția noastră în viitor. Pentru moment, am putea enunța teza cărții astfel:

Acum, când ca popor pentru prima dată în istorie avem șansa să ne alegem liberi credința, este înțelept să abandonăm păgânismul ritualist ortodox și să îmbrățișăm religia personală, spiritual-morală a Noului Testament, care este de tip evanghelic și ne oferă cea mai bună paradigmă de integrare în Uniunea europeană căreia îi aparținem în mod natural.

Pentru analiză propun să descompunem teza de mai sus în următoarele afirmații:

  1. Până în sec. ix poporul român s-a găsit în sferă de influență a creștinismului vestic/latin – nu cum am fost îndoctrinați până acum, în sfera creștinismului ortodox.
  2. Ortodoxia a fost impusă românilor de anumite circumstanțe istorice, prin cucerirea de către bulgari în sec. ix, și aceasta a avut efecte nefaste pentru națiune. Acum este prima dată în istorie când avem șansa să ne alegem credința liberi.
  3. Un studiu științific al originii și evoluției religiei dovedește că în istorie aceasta a degenerat dintr-o religie original monoteistă, de natură spiritual-morală, în diferite religii de tip ritualist-demonic. Ortodoxia este victima acestei căderi evidențiate de sincretismul religios păgân pe care îl promovează în ritualurile ei, cu implicații spirituale nefaste pentru neam.
  4. Soluția la această situație este întoarcerea la un creștinism autentic personal, de natură spiritual-morală, opțiunea cea mai bună fiind un creștinism de tip evanghelic. Acesta ne echipează mult mai bine să ne integrăm lumii europene căreia îi aparținem în mod natural.

Nu intenționez să comentez punctele 1 și 2. Acestea se preocupă de aspecte cu precădere de natură istorică și sunt prea puțin calificat sau interesat să mă ocup de ele. Este de dorit să o facă istoricii, mai ales cei nedominați ideologic! Iosif Țon își prezintă sursele interpretative, acestea pot fi evaluate de persoane calificate. În posturi viitoare voi selecționa pentru analiză unele aspecte cheie legate de punctele 3 și 4.