Postul anterior despre teologia Euharistiei la baptiști a creat o oarecare discuție vis-à-vis de teologia ortodoxă, ceea ce era de așteptat, considerând că însuși cuvântul „Euharistie” creează alergie unor baptiști. Mai recent, însă, dl. Emil Deacu din Cluj a făcut unele observații din perspectiva „internă” despre teologia baptistă românească și cred că pertinența lor merită luată în considerare mai pe îndelete. Reiau, deci, comentariile dânsului la postul anterior, căutând să le păstrez intacte, și adăugând unele observații personale.

Să mai adaug și că sunt plecat de peste douăzeci de ani din România, deci am studiat la baptiști în București în alte condiții, și nu am o perspectivă tocmai calificată în analizarea situației prezente de acolo. Nu am nici o funcție la baptiști, și sunt circumspect față de interpretările simpliste ale istoriei și a condițiilor actuale pentru că am văzut prea multe năzbâtii baptiste create pe calea teologiei pe scurtătură. Deci, ce spun eu aici – vorba americanului – să fie luat de cititor cu un drob de sare! Citatele constituie textul original al dl. Deacu.

Ceea ce atribuiti dvs. baptismului romanesc ar fi grozav daca ar avea o corespondenta cat mai buna cu realitatea din teren. Senzatia mea este ca dvs. descrieti baptismul asa cum ati dori sa fie. Iar aceasta viziune o considerati reprezentativa pentru ceea ce este baptismul romanesc actual. Si trebuie sa recunosc ca viziunea dvs. e destul de buna. Necazul e ca realitatea difera destul de mult fata de viziune. Si faptul ca viziunea este prezentata drept realitate incerc sa o pun pe seama faptului ca distanta de la care scrieti creaza o inclinatie spre idealizare.

Ceea ce descriu eu este o teologie baptistă constructivă/sistematică în spațiul credinței baptiste. Adică, clădesc pe o anumită tradiție baptistă (nu doar românească), și normal, încerc să îndrept atenția într-o anumită direcție în care cred că trebuie să mergem în viitor, dar fiind contextul specific românesc. Deci, normal, există un anumit idealism în propunere, ca în toate teologiile constructive. Dacă vi se pare destul de bun, urmați-mă, adăugați și vom fi doi! Poate ne urmează și alții :).

In ceea ce priveste teologia sistematica baptista ma mira faptul ca dvs. nu remarcati teologiile(plural) sistematice baptiste care de obicei isi leaga numele de autorul sintezei respective. Un alt lucru ce merita remarcat este faptul ca majoritatea absolventilor de teologie baptista care ajung pe la amvoane demonstreaza in predicile lor mai degraba un interes pentru activismul evanghelistic, social si moral decat pentru catehizarea teologica a credinciosilor.

Nu am remarcat aspectul pluralismului teologiilor baptiste (sau de alt fel) pentru că acesta este un adevăr atât de evident încât nu mi-am dat seama că ar trebui să-l remarc! O teologie sistematică prin definiție conține teologumene (opinii, tentative teologice) căutând să ofere o perspectivă contemporană coerentă asupra realității. Până la urmă, și la ortodocși, sistematica a lui Androutsous folosită de Stăniloae n-a fost satisfăcătoare pentru el, pentru că era prea versternizată, ca atare, a scris teologia lui sistematică/constructivă, care este tot ortodoxă. Stăniloae propune anumite direcții de teologhisire care nu sunt sigur că sunt tocmai îmbrățișate cu totul chiar de ortodocși (pentru unii este prea mistic), măcar că mai nimeni nu-l critică astfel pe față. Habar n-am, dar mă îndoiesc că teologia lui este folosită ca manual standard de teologie ortodoxă în colegii. Dar poate greșesc.

Problemele păstorilor baptiști care ies din seminar probabil sunt multiple, dar una cel puțin, nu este numai a lor. Și anume, nu avem o sinteză teologică baptistă contextualizată în spațiul românesc, care este ortodox. Cauzele sunt multiple. Pe lângă miopia care este inerentă în principiul baptist dus la extremă (ca la noi), din diferite motive nu am ajuns la stadiul crierii unei astfel de teologii. Acum, cu două școli baptiste, poate încet vom începe să ne mișcăm în direcția respectivă, dar din cât știu eu, tot manuale traduse se folosesc – bănuiesc că o anumită contextualizare se face „din mers.” Pe vremuri, textele respective erau ciuntite pe ici pe-acolo ca să se „potrivească” contextului românesc 🙂 – poate despre asta altă dată.

Oricum, să fie clar, o sinteză teologică coerentă nu este tocmai simplă, ia o viață de om să ajungi acolo și un context adecvat, ori unii din noi, care am încercat să ne mișcăm în direcția respectivă am căzut la datorie ba la stânga, ba la dreapta din motive multiple, greu de pus pe tarabă într-un post. Ca să nu mai adaug că pentru a supraviețui teologic în Romania unii trebuie încă să mai funcționeze după cele cinci principii ale societății comuniste (să nu gândești – dacă ai făcut greșeala să gândești, să nu vorbești – dacă ai făcut greșeala să vorbești, să nu scrii – dacă ai făcut greșeala să scrii , să nu semnezi – dacă ai făcut greșeala să semnezi, să nu te mai miri de ce ți se poate întâmpla). Și multe, și multe alte motive.

Și uite așa, mă găsesc eu să mai bat câte un cui pe un blog necitit, că dacă îl citeau baptiștii și îl considerau vrednic, îmi săreau în cap vre-o câțiva (glumesc – în sens constructiv, desigur), că după cum ziceți, nu „bate” cu unii dintre baptiști.

Dincolo de marturisirea de credinta pe care nu prea o baga nimeni in seama si de catiheza de dinainte de botez care nu se regaseste prea mult in predici suntem mai degraba ateologici sau chiar antiteologici la nivel declarativ si practic.

In marturisirea de credinta aflata in uz referirile la Cina Domnului sunt urmatoarele:

“Noi credem si marturisim ca Biserica Nou-Testamentala are doua simboluri: Botezul si Cina. Ele nu sunt taine. Cina Domnului este simbolul mortii Domnului Isus in locul nostru. Ea se compune din paine si vin neamestecate. Painea franta ne aminteste de trupul Lui frant pentru noi, iar vinul ne aminteste de sangele Sau varsat pentru spalarea pacatelor noastre… ” Nu redau tot textul pentru că este disponibil peste tot pe internet.

Aceasta e perspectiva oficiala a Uniunii baptiste asupra Cinei Domnului pentru care ar trebui sa existe un minim de consens.

Am remarcat în postul meu o anumită evoluție a Mărturisirii la această temă. De aceea am citat din texte baptiste mai vechi, și le-am comparat puțin cu textul prezent. Deci, avem un anumit început cu o tentativă relativ timidă de contextualizare, pe de altă parte, avem mărturisirea mai nouă în care este mai evidentă definirea de sine prin negarea altor poziții, mai degrabă decât prin afirmarea pozitivă a conținutului teologic. Să fim sinceri, subiectul nu este tocmai simplu, și metoda aceasta se poate observa și în cele mai multe teologii baptiste împrumutate. Dar un antecedent istoric există, și eu pe acela am încercat să construiesc. Aici este buba. Tot ce împrumutăm este creat în alt context. Practic, nu știu să existe o teologie baptistă creată în context ortodox. Asta este chemarea noastră, a românilor, și a altor baptiști din țările vecine ortodoxe, dar, vorba ceea, noi activăm, nu gândim.

Tragedia de a activa și a nu gândi este într-o anumită măsură în DNA-ul baptiștilor. A fost prezentă într-o anumită măsură la Oncken, din a cărui lucrare se trag cei mai mulți baptiști europeni, și a fost remarcată la unul din congresele Alianței mondiale când autorul unui referat deplângea situația că în Europa nu existau decât două seminarii baptiste la acea vreme (în Germania și Suedia), unul fiind practic construit de americani. De aceea, imediat ce Baptiștii de Sud au preluat responsabilitatea de a susține lucrarea din Romania (după primul război mondial), ei au făcut eforturi serioase să construiască seminarul din București (care la Buteni era tot scoală de activiști :), adică se numea „Școală de misiune” – la București a devenit „școală profesională” 🙂 –cine citește să înțeleagă). Ideea este că e o întreagă istorie aici cu multe întrebări, și mie nu-mi place să mă tot plâng dacă nu întrevăd și ceva posibilități de schimbare. Dar un lucru e clar, și anume:

Poziția baptiștilor în societatea și cultura americană, fiind cea mai mare denominație protestantă, este mai apropiată de cea a ortodocșilor în Romania. Implicit, o astfel de poziție te obligă să vezi responsabilitatea bisericii în toate dimensiunile ei – inclusiv socială, culturală, etc. (nu că aș fi de acord cu anumite metode folosite de ei aici, mai recent). Implicit, aceasta te obligă să vezi necesitatea unei teologii creative, relevante, ancorate cultural și social. Ori, noi, în Romania, nu vedem asta, pentru că gândim totul la nivelul bisericii locale. Ar fi multe de spus, dar mă opresc.

Revenind la subiect, ceea ce propun eu este ancorat în teologia largă baptistă (nu doar românească), încearcă să dezvolte un anumit germen care este prezent în tradiția românească în sursele citate, și evident, are o dimensiune constructivă. Cine este baptist mai coșer, nu ca mine, să-mi spună unde m-am abătut.

E adevarat ca unii baptisti cu simpatii strajeresti migreaza spre unele intelegeri mai mistice, sacramentaliste a Cinei Domnului – un soi de adaptari nefericite a doctrinei prezentei spirituale a lui Calvin. Evident, acesti hybrizi teologici eretizeaza de la doctrina oficiala.

Nu știu ce fac unii străjeri, dar nu cred că Țon a „inventat” teologia expusă la cină. Cred că intuiește anumite aspecte, dar nu cred că are nervul de sistematician academic suficient de educat să completeze proiectul (aici mulți mă vor critica fără să priceapă ce spun, dar nu sunt nici nerespectuos, nici negativ). Nu sunt sigur că poziția expusă acolo e similară cu a lui Calvin. Vă dați seama că între precizia cerebrală și cesaționistă a lui Calvin, și poziția străjerilor e distanță ca de la cer la pământ!

In opinia mea, 1 Cor.1:10 exprima aspiratia la unitate desavarsita care ar trebui sa caracterizeze orice credincios. E adevarat ca in aceasta viata unitatea este imperfecta dar aspiratia trebuie sa fie vizibila. Aceasta aspiratie la unitate in Duhul Sfant si trupul lui Hristos ar trebui afirmata, cu consecventa, cat mai explicit, verbal, practic si simbolic. Nu e nevoie de papa pentru aceasta.

De acord. De aceea eu sunt ecumenist, și nu cred că există creștin adevărat sănătos fără o anumită deschidere ecumenică. Există un singur Trup al lui Hristos.

Congregationalismul sustine si lauda autonomia bisericii locale. Se afirma ca ar fi cel mai biblic sistem de guvernananta bisericeasca. Dar autonomia nu este cumva un alt cuvant (mai diafan) pentru schisma (dezbinare = schismata)? Si schismele pot fi mai blande sau mai violente ca si divorturile -amiabile sau cu scandal. Congregationalismul reprezinta, pentru mine, divortul consimtit amiabil de toate partile, o institutionalizare si legitimare a schismei, mascata sub aparenta nevinovatie a termenului “autonomie”. Proslavirea autonomiei presupune negarea aspiratiei la unitate si incalcarea flagranta a indemnului din 1 Cor. 1:10.

Nu chiar. Baptiștii nu sunt congregaționaliști (ca denominație, ca în vest). Nu sunt nici Creștini după Evanghelie (frați) – deosebirea dintre baptiști și frați este una ecleziologică. La baptiști (mai aproape de ortodocși oarecum :), ordinarea se face numai de o ceată de ordinați! Și botezul și cina se dă doar de cei ordinați. Și ceata păstorilor își și retrage ordinarea (cum au făcut cu Țon). Un alt aspect care necesită elaborarea teologică – mă tot bătea capul să postez ceva și despre asta, pornind de la cazul Țon, dar să discut aspectul teologic, nu cazul Țon – am și menționat asta odată într-un post, nu îmi mai amintesc pe unde, dar nu am avut timp… Sunt două principii ecleziale la baptiști (dacă îmi amintesc bine sistematica lui Grenz :)). Cel al autonomiei bisericii locale, dar și cel al asocierii. Principiul asocierii derivă dintr-o realitate spirituală (Hristos are un singur Trup). E o tâmpenie să spui că biserica noastră (locală) îl urmează pe Hristos și noi suntem singurii Lui urmași. Asocierea se face nu organizațional, ci prin împărtășirea reciprocă din cină (și schimb de păstori, etc…), care țintește spre o realitate spirituală. Altă dimensiune neexplorată teologic. Uite așa, rescriem toată teologia baptistă :).

Iar autonomia odata acceptata nu se rezuma doar la cea dintre bisericile locale ci se manifesta la fel de puternic intre membrii bisericii. Pentru a evita evidentierea faliilor doctrinare dintre membri, dezbaterile reale pe teme teologice in lumea baptista sunt de evitat. Afirmatii individuale, neurmate de dezbatere, sunt si vor mai fi. Dar daca nu ai dezbatere teologica intr-o biserica care este antiritualista si antitraditinalista, teologia moare la periferia vietii eclesiale. Ca sa umplem vidul teologic nu ne mai ramane decat activismul. Aici va dau dreptate. ” Baptistii sunt activisti!”.

Datorita congregationalismului, existenta a doi baptisti care sa aiba, cat de cat, opinii teologice similare, tine, in mod evident, de sfera miracolului.

De aceea, in opinia mea, atunci cand se descriu realitati baptiste, ar fi mai potrivita folosirea expresiei “unii baptisti cred” decat “noi baptistii credem”.

Nu există doi creștini (de orice fel) să aibă opinii teologice cu totul similare. Cât de cât similare, da – și la baptiști există pentru că există biserici baptiste. Trebuie să aibă un spațiu teologic cât de cât comun, nu? Dar, după cum spune textul citat, unitatea este creată de Duhul Sfânt în primul rând. Este normal ca în anumite situații teologia să fie cu un pas în urmă. Nu? Nu așa a fost de la început? A venit Duhul, i-a unit, și după aceea s-au tot chinuit să explice teologic și să interpreteze și să direcționeze ce s-a întâmplat potrivit Scripturii. Eu cred anumite lucruri ca baptist. Alții cred ca mine. Deci, noi baptiștii credem. M-a combătut careva dintre baptiști? 🙂

Diversitatea la baptiști nu derivă din faptul că au fost unitari și acum se divizează. Mișcarea este tocmai inversă – originează divers (fiecare unde suntem și ne găsește Hristos) și se mișcă către unitate. Lipsa unității e un semn al imaturității. Dar trebuie să creștem.