În general, am o anumită frustrare cu cărțile de tipul „n poziții despre,” deși seria Counterpoints are un număr bun de publicații pe piață (despre mileniu, voința liberă, iad, eternal security, divorț, răpire etc.). Am avut o săptămână extrem de intensă, dar după ce am citit comentariile din Books and Culture despre Four views on the Spectrum of Evangelicalism m-am străduit printre picături să merg la documentul original, ca să aud povestea „din gura calului,” cum zic americanii (adică direct de la sursă). În acest sens, seria de comentarii din Books and Culture și-a atins scopul – am cumpărat cartea :). Referința completă este:

Bauder, Kevin T., Andrew David Naselli, and Collin Hansen. Four Views on the Spectrum of Evangelicalism. Grand Rapids, Mich: Zondervan, 2011.

Am și citit cartea, cum zic, printre picături, pentru că are o anumită relevanță la subiectul pe care eu l-am numit pe blog ortodoxia limitelor și limitele ortodoxiei, asupra căruia intenționez să revin.

Cum se văd evanghelicii pe ei înșiși? Patru perspective sau tipuri ne sunt propuse pentru a naviga prin labirintul (aparent ne-rezolvabil) evanghelic: evanghelici fundamentaliști, evanghelici confesionali, evanghelici generici și evanghelici post-conservatori. Reprezentanții celor patru poziții sunt:

Evanghelici fundamentaliști: Dr. Kevin T. Bauder, profesor (fost președinte) la Central Baptist Theological Seminary în Minneapolis.  Seminar caracterizat ca fundamentalist, separatist, dispensaționalist, și cesaționist, se afirmă că prin aripa de la Arad a acestuia  s-ar furniza aproape o cincime din păstorii și plantatorii de biserici baptiste din Romania. De remarcat că nici unul din cele patru ist-me de mai sus nu sunt specifice în mod nativ baptiștilor români – sper că acestea vor rămâne în America, și numai partea bună va fi plantată în Romania :).

Evanghelici confesionali: Dr. Albert Mohler Jr. este președinte al Southern Seminary în Louisville, școala cu tradiția cea mai onorabilă a Convenției Baptiste de Sud, care istoric vorbind, are și tradiția cea mai veche de colaborare cu baptiștii români. Într-un post anterior am comparat epistemologia lui Mohler cu cea lui Mullins. Deci, primii doi reprezentați ai evanghelicilor provin din tradiția baptistă.

Evanghelici generici: Dr. John G. Stackhouse Jr., profesor la Regent College în Canada, născut în tradiția Creștinilor după Evanghelie (Plymouth Brethern), deși păstrează aspecte îndrăgite din această tradiție, s-a îndepărtat de ea din diferite motive pe care le menționează doar în treacăt (patriarhalism, predicare care lasă de dorit, preocupări cu profeții dispensaționaliste). Ulterior, și-a găsit casă spirituală după împrejurări, în biserici din mai multe tradiții evanghelice, între anglicani, menoniți, reformați, baptiștii de sud sau baptiști canadieni.

Evanghelici post-conservatori: Dr. Roger E. Olson a crescut penticostal, și acum este profesor la Seminarul George W. Truett al universității Baylor din Texas. Acum este baptist și predă la un seminar cu conexiuni Southern Baptist. Cum e posibil cu vederile lui? Destul să spunem că în timp ce Truett/Baylor se situează în tradiția Southern Baptist, pe măsură ce convenția s-a deplasat către fundamentalism, universitatea Baylor și-a schimbat statutul legal de funcționare ca să fie mai puțin dependent de denominațiune, și ca atare profesorii la Truett nu semnează aceleași documente confesionale ca celelalte seminarii Southern Baptist. Înainte de Truett, Olson a predat la Bethel Seminary – asociat cu Baptist General Conference, o denominație americană inițiată de baptiști suedezi care au imigrat în SUA în vremuri imemoriale (nu chiar… prin sec. xix).

Autorilor li s-a cerut nu doar să definească mișcarea evanghelică, ci să-și apere poziția răspunzând criticii celorlalți, și să își definească poziția față de trei aspecte controversate între evanghelicii americani în context contemporan:

  • Inițiativa Evanghelici și Catolici Împreună (Evangelicals and Catholics Together), un document ecumenic semnat de un grup proeminent de lideri evanghelici și catolici. Veizi comentariile de mai jos pentru textul tradus în română pe blogul lui Danuț Mănăstireanu.
  • Open Theism (Teism deschis) la care m-am referit într-un post anterior.
  • Ispășirea lucrată de Hristos înțeleasă ca substituție penală. Să explic puțin, aceasta înseamnă că în fața legii lui Dumnezeu noi meritam moartea; Hristos a luat asupra lui păcatul nostru și a fost executat în locul nostru. Astfel, din punct de vedere al legii divine noi suntem declarați nevinovați pentru că pedeapsa a fost executată (dreptatea noastră în fața lui Dumnezeu este prin imputare/declarație legală). La polul opus, în teologie liberală jertfa lui Hristos este interpretată mai mult în termenii puterii ei morale față de credincioși (sau Hristos ca exemplu pentru noi – tipul de teologie cu care s-a confruntat Iosif Țon când a căzut de la credință).

Într-un moment comic în timpul citirii, mi-am imaginat că cele patru tipuri de evanghelici ar putea fi categorisite după regula curelei și a pantalonului :). Fundamentaliștii sunt pocăiți cu cureaua strânsă până se roșesc la față. Confesionalii sunt pocăiți asemănători fundamentaliștilor dar cu cureaua relaxată cu o jumătate de gaură (Olson îi numește „fundamentaliști cu maniere”). Genericii sunt pocăiți fără curea dar cu bretele, iar post-conservatorii sunt pocăiți fără curea sau bretele dar cu elastic în pantaloni (se întinde de nu știi dacă are limite, și te întrebi dacă o să le țină pantalonii până la capăt :)). OK, cam dificil de prins gluma fără să fi citit cartea pentru că a fost inspirată de limbajul discuției (bound-unbound set, stretching of doctirne, etc). O închei, deci, și să trec din nou mai pe serioase.

Nu mă angajez să discut cele patru poziții aici, poate o voi face pe parcurs în alte postări, dar eu cred că de fapt, acestea sunt doar două tipuri de poziții. Fundamentaliștii și confesionalii aparțin aceleași tabere, care tinde să definească evanghelicii în termeni pur doctrinari, și astfel să stabilească limite bine definite mișcării evanghelice. Bauder propune că limitele credinței evanghelice sunt trasate de limitele evangheliei. Frumos, numai că fiecare din cei de mai sus pot defini limitele evangheliei în mod diferit. Preocuparea fundamentaliștilor este nu doar cu separarea de cei înafara granițelor lor doctrinare, care sunt multe și mărunte, dar și cu așa numita „separare de gradul doi,” adică separarea de cei corecți doctrinar, dar care la rândul lor se asociază cu păgânii. Desigur, după fundamentaliști, există doar două categorii de oameni: sfinți (adică ei) și păgâni, adică mai toți alții, și cu aceștia nu trebuie să ai legături. Să exemplific, Stackhouse a invitat odată un profesor fundamentalist la el la clasă și după lecturare s-a oferit să răspundă la fel, dar i s-a spus imediat să nu se deranjeze, că nu va fi invitat niciodată (la un seminar fundamentalist).

Mohler propune o tipologie mai elaborată cu trei nivele de doctrină: doctrine centrale pentru toți, în care nu poate exista compromis, doctrine definitorii denominațional, în care se permite o anumită distincție care duce la separare denominațională, și doctrine neesențiale în care pot exista diferențe chiar între credincioșii din aceeași biserică fără a se rupe părtășia. Și asta sună frumos, doar că dacă exemplific cu doctrina centrală a Trinității, mă întreb cu care doctrină a Trinității? Aia cu care justifică unii baptiști buclucași subordonarea femeilor față de bărbați, sau aia cu care aprobă unii episcopalieni buclucași relațiile homosexuale? Sună extrem, dar din păcate (în amândouă cazurile) real. Cât despre diferitele nivele de doctrină, poate n-ar fi rău dacă s-ar da o anumită considerație unor concepte deja lucrate într-o anumită măsură în istoria Bisericii, ca cel de teologumen.

După mine, problema fundamentală a acestei abordări este o lipsă de înțelegere a naturii doctrinei care este organic determinată de experiența spirituală a credinciosului și condiționată de contextul socio-cultural. Despre asta, altă dată, ca să nu pierd firul și să trec la tabăra a doua, din care fac parte Stackhouse și Olson. Impresia mea este că principiul lor călăuzitor în definirea evanghelicilor este experiența vie și transformatoare a lui Hristos. Rolul doctrinei este diminuat într-o anumită măsură, mai puțin la Stackhouse, mai mult la Olson.

Atât Stackhouse cât și Olson folosesc tipologia descriptivă a lui Bebbington (profesor de istorie în Scoția) și Marsden (profesor de istorie în SUA). Mohler de asemenea se referă la această tipologie dar o găsește nefolositoare. Această tipologie definește evanghelicii după patru accente sau centre focale în teologia lor: nevoia de convertire pentru a fi mântuit (conversionism), accentul pe autoritatea ultimă a Scripturii (biblicism), rolul crucii lui Hristos în planul mântuirii (crucicentrism); și entuziasm pentru răspândirea evangheliei (activism). Amândoi, însă, adaugă câte o dimensiune. Stackhouse adaugă trans-denominaționalism, adică deschidere față de multiple confesiuni. Olson adaugă „respect față de ortodoxia istorică” (adică față de doctrina Părinților Bisericii). Respect, dar nu dedicare totală (unde te întrebi dacă nu s-a rupt elasticul).

Amândoi Stackhouse și Olson sunt mai toleranți doctrinar.  Despre Open Theism amândoi spun că este greșit dar tolerabil.  Olson merge atât de departe încât declară că până la urmă nimeni nu poate defini mișcarea evanghelică, aceasta fiind o mișcare fără magisteriu și granițe denominaționale, deci i se poate defini doar centrul, dar nu și marginile.

Deși nu mă aventurez să elaborez o definiție a evanghelicilor, nu cred că o poziție fără o dimensiune doctrinară se poate susține dar nici nu cred că o definire pur doctrinară este corespunzătoare. Până la urmă, nu oricine zice „Doamne, Doamne” va intra în împărăția cerurilor, și nici toți cei ce fac minuni în numele lui Hristos. Asta a spus-o Hristos însuși.

Cu toate frustrările menționate la început, am găsit cartea educativă în ale fragmentărilor evanghelicilor Americani, și nu pot decât să mă întreb din nou dacă noi, evanghelicii români le vom urma pașii sau vom găsi o cale mai bună. În orice caz, să dea Cel de sus ca divizarea evanghelicilor români după puterea de influență (uneori chiar financiară) a diferitor cercuri misionare din vest să nu ajungă între noi, ci să împărțim drept cuvântul adevărului.